Speranța și energia investită inițial în guvernul Ponta a fost trădată prin practicile specifice PSD atunci când se află la guvernare.
Guvernul Ponta a fost un eșec pentru că, în ciuda creșterii economice, nu a lăsat nimic în urmă din ce ar fi fost absolut necesar (autostrăzi, 1 milion de locuri de muncă, companii de stat performante) și pentru că nu a fost în stare să încheie cu succes acordul cu FMI și nici să angajeze un nou acord.
Victor Viorel Ponta este exemplul ratării în politică și o mostră a sfidării grosiere în politică. Este singurul prim-ministru al României inculpat trimis în judecată, dar aflat la acel moment încă în funcție. Nici după acel moment nu a demisionat, ci abia după ce au ieșit zeci de mii de oameni în stradă. În același timp a mințit constant, fără remușcări și în funcție de interesele sale personale. A lipit plagiatul de funcția pe care a deținut-o, a copiat, în mod constant, din măsurile propuse de PNL în încercarea de a confisca capital electoral.
Guvernarea Ponta a fost o guvernare anti-Justiție și o guvernare a duplicității. Corupția PSD s-a organizat și instituționalizat pe structurile de partid, folosind în acest scop majoritatea parlamentară și blocând solicitările justiției (Cazul Duicu, Cazul Șova). Guvernarea Ponta-PSD a contribuit decisiv la prăbușirea în încredere a Parlamentului. PSD a susținut cu tupeu că votează toate cererile justiției, dar la momentul faptei s-a comportat exact invers.
PSD și-a trădat propriul electorat, singura măsură cu adevărat social-democrată, cuprinsă în programul de guvernare, (cota progresivă/regresivă) a fost abandonată, niciodată Ponta nu și-a propus în mod real să o pună în practică.
Nu în ultimul rând guvernarea Ponta-PSD a fost guvernarea autostrăzilor demolate. Ponta a realizat „performanța” unică în România de demola autostrăzi, iar acest lucru doar din dorința de a câștiga cu orice preț alegerile prezidențiale de acum exact un an.
Mihai Sărmăşan – consilier municipal PNL, copreşedinte TNL Bistriţa