Copilașul de 3 ani, care vineri seara a căzut de la etajul 2 pe casa scării împreună cu bunicul său, a decedat în această dimineață. Imediat după accident, micuțul a fost suspus unei intervenții chirurgicale, însă organismul său nu a rezistat. 

Vineri seara, un accident tragis a avut loc într-un bloc din municipiul Bistrița, de pe str. Vișinului, unde un bărbat de 62 de ani s-a prăbușit de la etajul 2 pe casa scării, împreună cu nepoțelul său în vârstă de 3 anișori. Cei doi au fost găsiți inconștienți și în stop cardio-respirator de către echipajele medicale ajunse la fața locului. 

Salvatorii au reușit să îl resusciteze pe micuț, care a fost transportat de urgență la spital. În schimb, pentru bunicul acestuia nu s-a mai putut face nimic, medicii declarându-i decesul. 

Întrucât copilașul prezenta un traumatism craniocerebral și multiple leziuni, în cursul nopții el a fost supus unei intervenții chirurgicale, însă organismul nu i-a rezistat. A decedat în această dimineață, în jurul orei 7.00. 

Copilul de 3 ani, care aseară a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe în șoc traumatic în urma căderii de la înălțime, a decedat din păcate în această dimineață. Leziunile neurologice suferite au fost foarte grave, medicii declarând decesul în jurul orei 7.00„, a declarat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.