Ministerul Proiectelor și Fondurilor Europene a relansat, în dezbatere publică, un proiect de ordonanță care prevede acordarea unui sprijin de 2.000 de lei pentru nou-născuți. În acest scop, sunt disponibile fonduri de 12.000.000 de euro.
Sprijinul ar urma să fie acordat pentru mamele care nasc începând cu acest an, inclusiv cele care provin din rândul beneficiarilor de venit minim garantat, beneficiarilor alocație de susținere a familiei, din rândul femeilor care se află în situații de risc, din rândul victimelor calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și altele asemenea și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială; femeilor care care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile, minorelor.
Conform proiectului, „tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, acordate destinatarilor finali, au ca sursă de finanțare Programul Operațional POAD 2014-2020 și se decontează, în limita bugetului disponibil pentru această măsură, respectiv în limita a 12.000.000,00 euro, în conformitate cu regulile de eligibilitate POAD și a documentelor programatice aplicabile”.
Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru nou-născuți pentru destinatarii finali a fost stabilită la 2.000 de lei, dar va putea fi actualizată anual prin hotărâre a Guvernului, în funcție de rata inflației şi în limita disponibilului financiar prevăzut în cadrul POAD. Proiectul prevede că tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți emise nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar. Ele pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și numai pentru achiziționarea produselor de îngrijire pentru nou-născuți pentru care au fost emise, doar “la unitățile afiliate care încheie cu unitatea emitentă selectată de către Beneficiar contracte de prestări servicii/protocoale/convenții/acorduri sau orice alt document care reglementează drepturile și obligațiile părților”.
Tichetele vor fi acordate în termen de trei luni de la nașterea copilului, în baza listelor comunicate de administrațiile publice locale, prin intermediul prefecturilor.