Grupul Metropolis vrea o prelungirea a termenului pentru materializarea planului de reorganizare. Administratorii vor ca termenul limită să se prelungească cu un an. Până una alta, în noul plan de reorganizare, Metropolis Grup vehiculează inclusiv posibilitatea ca Hotel Metropolis, „perla” grupului, să fie preluat de un brand național sau internațional.
Metropolis Grup a cerut în instanță insolvența în anul 2017, chiar când ANAF se pregătea să scoată la vânzare „perla” grupului și anume Hotel Metropolis, pentru recuperarea datoriilor.
În primăvara acestui an a fost confirmat de judecătorul sindic planul de reorganizare depus la dosar în 2018. La finalul lunii iulie a fost publicat și tabelul definitiv și actualizat al creditorilor, asta după ce Phoenix Games a achitat suma de 2,2 milioane de lei către AJFP Bistrița-Năsăud.
Abia aprobat planul de reorganizare depus la dosar în 2018, Metropolis Grup deja cere o prelungire a termenului cu un an. Cum motivează Metropolis Grup? Cu fluctuațiile de pe piața de profil și cu dinamica vieții economice:
„Necesitatea prelungirii cu un an a termenului de executare a Planului se impune datorită următoarelor aspecte constatate pe perioada de implementare a planului: raportat la premisele avute în vedere la elaborarea planului, reinserția societății în circuitul comercial este de durată, conform cu obiectul de activitate, dimensiunea și structura societății. Contextul economic dificil, constrângerile mediului economic și lipsa accesului la resurse sunt factori care vin în sprijinul prelungirii acestui termen; necesitatea suplimentării surselor financiare a planului de reorganizare; schimbări privind disponibilitățile financiare ale societății față de cele preconizate în planul de reorganizare judiciară; context nefavorabil generat de situația economică de pe piața țintă și de acutizarea lipsei surselor de finanțare pentru susținerea activității de prestări servicii”, au precizat cei de la Metropolis.
Cum vor cei de la Metropolis să facă rost de bani
Cei de la Metropolis se bazează pentru a face rost de bani inclusiv pe valorificarea bunurilor de patrimoniu și pe recuperarea de creanțe, pe activitatea hotelieră, dar și pe dezvoltarea activității de jocuri de noroc.
„Strategia de dezvoltare are ca scop menținerea activității societății, îmbunătățirea performanțelor economice, folosirea experienței acumulate în domeniul de activitate, utilizarea potențialului uman existent, folosirea tehnologiilor moderne, respectiv îmbunătățirea calității serviciilor oferite, concomitent implementarea măsurilor de eficientizare a costurilor”, se arată în planul de reorganizare.
În prezent, Hotelul Metropolis are un grad de ocupare de doar 56%, însă intenționează să îl crească la peste 80% în următorii patru ani de reorganizare. Vrea să facă asta prin promovarea unor pachete de weekend atractive pentru clienții din județele limitrofe, dar și prin „ajustarea” tarifelor de agenție și companie.
De asemenea, conducerea hotelului vrea să promoveze și partea de restaurant, dar și să facă mai atractiv centrul de conferințe Metropolis prin organizarea de concerte, petreceri tematice, conferințe naționale și chiar stand-up comedy.
Partea de SPA nu este uitată, administratorii luând în calcul atragerea în echipă a unor colaboratori „de prestigiu” din oraș care să vină cu o clientelă gata formată. Deși multă lume nu știe, în cadrul hotelului funcționează și un cinema, pe care administratorii vor să îl promoveze prin încheierea unor parteneriate cu distribuitori de film. Se are în vedere și extinderea numărului de locuri și organizarea de evenimente cultural artistice.
Se urmărește de asemenea renegocierea contractelor cu principalii furnizori și creșterea termenului de plată, dar și creșterea veniturilor din plasarea de produse în cadrul Hotelului Metropolis.
Intrarea sub umbrela unui brand internațional și pensiune de lux la Colibița
În prima variantă a planului de reorganizare apărea și o investiție menită să aducă venituri suplimentare grupului Metropolis. Este vorba despre o pensiune în proaspăta stațiune Colibița.
Astfel, în următorii 4 ani, grupul Metropolis ar putea avea o pensiune de 5 stele la Colibița, cu servicii exclusiviste, de nișă. De asemenea, Metropolis vrea să se apropie de bistrițeni și vrea să deschidă o terasă de vară pe Pietonalul Liviu Rebreanu.
„O altă direcție avută în vedere este asocierea cu un operator național/internațional în vederea gestionării activității Hotelului Metropolis. Principalele beneficii ce ar decurge din această asociere sunt: beneficiază de serviciile unei companii hoteliere cu reputație, cu toate avantajele ce decurg din aceasta și își reduce riscul pierderilor de ordin financiar. Investitorul nu trebuie să se implice personal în managementul unităților de cazare. Unitatea împrumută pe durata contractului, marca lanțului și beneficiază de sistemul de rezervare și de acțiunile de marketing ale acestuia. Unitatea este condusă de o echipa managerială profesionistă. Finanțarea curentă este, în general, mai facilă”, se arată în noul plan de reorganizare.
Cei de la Metropolis vor să „reînvie” și partea de jocuri de noroc, pe care a sistat-o în 2016. Culmea, această parte a business-ului a fost cea care a adus problemele financiare grupului Metropolis. Pe partea aceasta, Metropolis vrea să investească în săli de jocuri, casino live și închirierea de aparate de jocuri.
Metropolis Grup are de plătit salarii restante în valoare de 51.428 de lei. Datoriile la diferite structuri ale ANAF trec și ele de 20 de milioane de lei. Grupul are de dat bani și furnizorilor de servicii precum Electrica, E-ON Gaz, Telekom sau Vitalia Servicii pentru Mediu.
Culmea, pe lista celor care ar trebui să recupereze diverse sume de la Metropolis Grup se numără și două dintre firmele grupului. Este vorba despre Phoenix Games SRL, care ar avea de recuperat 66.452.684 lei și Monte Calm Grup, care a declarat o datorie de 97.057 de lei. În total, Metropolis Grup are de scos din pălărie în următorii patru ani aproape 89 de milioane de lei.
Dacă ar fi să vândă Hotel Metropolis, grupul Metropolis ar putea cere 25,4 milioane de lei. Terenul pe care acesta este ridicat valorează aproape 3 milioane de lei, în timp ce barul și terasa Hotel Metropolis ar valora 230.000 de lei.
Grupul mai deține aparate de joc în valoare de peste 450.000 de lei și autoturisme în valoare de 415.000 de lei. Dacă ar vinde tot ce deține, Grupul Metropolis ar reuși să strângă doar 33,7 milioane de lei, reprezentând doar aproape 38% din totalul datoriilor.
Andreea Moldovan