Noaptea de 28 spre 29 mai a însemnat un nou început, pentru o pensionară în vârstă de 81 de ani din localitatea clujeană Dezmir. Totul, pentru că femeia era pe cale să fie escrocată de trei bărbaţi, printr-o variantă a metodei „accidentul”, iar salvarea i-a sosit de la nişte vecini care au remarcat agitaţia neobişnuită în miez de noapte din curtea ei. Cu toate acestea, salvatorii au plătit şi ei un preţ pentru gestul lor nobil: bărbatul a încasat un fier de călcat în cap, iar soţia lui s-a ales cu julituri şi o tăietură la deget, în toiul luptei cu doi dintre escroci, care au reuşit însă până la urmă să părăsească zona într-o limuzină Audi!

 

Marţi, 29 mai doi soţi şi fiul lor, un adolescent, aşteaptă aparent liniştiţi în faţa cabinetului de consultaţii al I.M.L.Cluj. Cu o oarecare rezervă aceştia îmi mărturisesc faptul că în seara precedentă au fost victimele unor escroci care au încercat să tâlhărească, prin metoda „accidentul”, o vecină de-a lor din localitatea Dezmir. Mărturiseşte dl. Dorin, un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani, având creştetul bandajat: „Astă noapte, după orele unsprezece, am văzut doi bărbaţi în curtea doamnei Maria, vecina de vizavi, o bătrână de 81 de ani. Cei doi se agitau în curtea femeii, în timp ce altul stătea la bordul unui „Audi”, în stradă, făcând probabil de „şase”. După ce am anunţat imediat poliţia am mers, degrabă, împreună cu soţia să vedem care-i situaţia şi am intrat în casa doamnei Maria, ca să împiedicăm producerea unei tragedii, mai ales că intraseră deja, cu toţii, în casă. Văzându-ne intrând, unul dintre ei a luat un fier de călcat de pe masă şi m-a lovit cu el în cap, ca să scape, iar celălalt a lovit-o pe soţie, reuşind să se refugieze în maşina de afară şi apoi să dispară în grabă. Din fericire însă am reuşit să le luăm numărul tăbliţei de înmatriculare şi să o comunicăm poliţiei care, a ajuns doar la vreo zece minute după ce incidentul s-a consumat. Iar când am ajuns la U.P.U. medicii doar mi-au cusut plaga, cu trei copcii, spre marea mea uşurare nefiind vorba de vreo fractură craniană ”. Intervine în discuţie şi soţia bărbatului: „Au zăpăcit-o pe biata femeie că fiica ei a fost victima unui accident grav de circulaţie, iar ei sunt de la spital şi i-au cerut o sută de milioane de lei vechi pentru operaţie. Doamna Maria le-a spus, acelor tipi cu accent „sudist”, că nu dispune în casă decât de unsprezece, iar ei i-au zis că nu-i nicio problemă, să-i dea pe aceia, dar să facă rost de restul de bani până a doua zi. Atunci am apărut noi şi s-a petrecut ce s-a petrecut, iar la scenă au asistat – din curte – şi copiii noştri”… Bărbatul a decis până la urmă ca doar el să se prezinte în faţa medicului legist şi să-şi scoată certificat, doamna renunţând până la urmă, având în vedere că leziunile sale erau minore.

Capul bandajat al

Referitor la cazul din localitatea Dezmir există un dosar în lucru sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tentativă la înşelăciune. Cercetările continuă în vederea identificării autorilor şi tragerea lor la răspundere penală”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.


„La data de 16 noiembrie 2017, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, au efectuat 7 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de comiterea mai multor înşelăciuni prin metoda accidentul. Percheziţiile au fost efectuate la locuinţe din Cluj-Napoca, Dezmir şi din localităţile Jucu şi Giurgiu, precum şi într-un penitenciar. În urma percheziţiilor, au fost ridicate zeci de telefoane mobile, cartele telefonice, bijuterii din aur şi înscrisuri. De asemenea, poliţiştii au ridicat şi 4 arme – letale şi neletale, din categoria celor supuse autorizării sau notificării, deţinute în afara condiţiilor legale”, transmite IPJ Cluj.


Metoda „accidentul”, populară la Cluj. (Ziua de Cluj) În urmă cu o săptămână, poliţiştii din Cluj au destructurat un grup infracţional specializat în comiterea de înşelăciuni prin metoda „accidentul”. Deşi patru persoane au ajuns după gratii, se pare că mai sunt şi alţi escroci gata să profite de vulnerabilităţile clujenilor. În 26 noiembrie, o femeie de 73 de ani, din Cluj-Napoca, a sesizat Poliţia Municipiului despre faptul că, în intervalul orar 11:30-12:00, persoane necunoscute, apelând numărul său de telefon, au încercat să o inducă în eroare şi să o convingă că vorbeşte cu fratele ei care a suferit un accident. Întrucât femeia a avut dubii în legatură cu cele transmise, a închis telefonul. Tot în 26 noiembrie, o femeie de 89 de ani, din Cluj-Napoca, a sesizat poliţia despre faptul că în jurul orei 12:00, persoane necunoscute, apelând numărul său de telefon, au încercat să o inducă în eroare şi să o convingă că vorbeşte cu fiul ei care a suferit un accident, însă aceasta a răspuns că nu are bani şi a închis telefonul. Nu a fost creat nici un prejudiciu. În baza sesizării, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.


Metoda „accidentul” – Varianta 1 

Alo? Bună ziua, sunt doctorul…, de la Unitatea de primiri urgenţe… Fiul/fiica dumneavoastră a comis un accident rutier grav, a lovit pe trecerea de pietoni doi copii care acum se află în operaţie. Materialele necesare intervenţiei trebuie cumpărate şi costă 7.000 de lei. Dacă doriţi ca fiul/fiica dumneavoastră să scape de închisoare, o trimit pe asistenta mea la dumneavoastră să-i daţi banii …

ATENŢIE… CEL CARE SUNĂ VĂ ŢINE LA TELEFON PÂNĂ DAŢI BANII. ÎNTRERUPEŢI CONVORBIREA ŞI SUNAŢI-VĂ FIUL/FIICA. NU VĂ LĂSAŢI ÎNŞELAŢI! Intervenţiile medicale de urgenţă sunt gratuite, iar achitarea contravalorii materialelor medicale nu înlătură răspunderea penală.


Metoda „accidentul” – Varianta 2

Alo? Bună ziua, sunt avocatul fiului/fiicei dumneavoastră. A comis un accident rutier grav. A lovit cu maşina o femeie şi un copil pe trecerea de pietoni şi este reţinut la poliţie acum. Eu îl reprezint şi am vorbit cu soţul victimei şi dacă achitaţi 9.000 de lei nu va depune plângere împotriva lui/ei. De dumneavoastră depinde acum dacă va face sau nu puşcărie. Daţi banii şi va scăpa.

ATENŢIE … CEL CARE SUNĂ VĂ ŢINE LA TELEFON PÂNĂ DAŢI BANII. ÎNTRERUPEŢI CONVORBIREA ŞI SUNAŢI-VĂ FIUL/FIICA. NU VĂ LĂSAŢI ÎNŞELAŢI! Achitarea unei sume de bani în cazul infracţiunilor rutiere nu înlătură răspunderea penală.

Sorin Grecu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.