Meseriile traditionale pierd în continuare teren în fata progresului tehnologic. Odata cu evolutia tehnologiei, unele ateliere nu au mai fost necesare si si-au închis portile. Meseriasi care au lucrat o viata într-un anumit domeniu, trebuie sa o ia de la capat si sa se apuce de ceva nou. Printre meseriile sortite pierzaniei se numara cea de ceasornicar, pantofar, cosar, geamgiu, olar, rotar, tabacar, curelar sau fierar, numarul acestor mesteri fiind într-o continua scadere. În schimb au aparut meserii noi, recunoscute de Ministerul Muncii, ca cea de tatuator, montator bijuterii pe corp, operator promter, videotecar sau videojokey.
Foarte prospere înainte de revolutie, meseriile ca cea de ceasornicar, pantofar sau cosar sunt acum pe cale de diparitie, multi dintre noi uitând de existenta lor, amintindu-ne doar când ne lovim de ele accidental pe câte un gang întunecos sau o straduta laturalnica. Foarte putine sunt atelierele care au supravietuit în timp marilor schimbari, însa afacerile nu mai merg ca pe vremuri. Oamenii prefera sa-si cumpere lucruri noi, renuntând la reparatii.
Oameni renunta la reparatii
Din ce în ce mai putine ateliere de reparat pantofi, de depanat televizoare, ceasornicarii sau croitorii se gasesc si în Bistrita. Sifonariile, care pe vremuri aduceau profituri frumoase proprietarilor, s-au închis una câte una. Ultima care a fost închisa este cea din piata de pe strada Împaratul Traian. Ceasornicariile s-au împutinat si ele, doar câteva au mai facut fata, functionând în continuare în spatii de doar câtiva metri patrati. Acestea sunt cautate de doar doua tipuri de persoane – cele care vor sa repare ceasuri foarte vechi, mosteniri de familie sau cu o valoare sentimentala mare, ori de cei care nu îsi permit sa îsi achizitioneze un ceas nou. Clientii care trec pragul atelierelor de reparat încaltaminte se raresc si ei pe zi ce trece, iar cei care încarcarcau brichete s-au lasat de mult de meserie, cu atât mai mult cu cât acum o bricheta noua costa doar un leu. Clientii croitoriilor s-au împutinat de asemenea. Acum magazinele ofera o gama foarte larga de îmbracaminte si oamenii apeleaza rar la serviciile croitorilor pentru modificari. Preturile acestor lucrari sunt mici si de cele mai multe ori nu acopera cheltuielile lunare ale atelierelor. „A surfila“ sau „a festona“ sunt cuvinte care lipsesc din vocabularul noii generatii, chiar daca pe vremuri erau auzite la tot pasul. Acum magazinele de specialitate ofera servicii complete în cazul achizitionarii unei mochete care are nevoie de surfilatul marginilor, fapt pentru care aceste atelierele au disparut în totalitate.
Tehnologia bate traditia
Potcovarii si selarii sunt de asemenea foarte putini la numar, majoritatea activând doar la sate. Aceasta ocupatie este exercitata mai mult ca un hobby, deoarece nimeni nu mai poate trai din potcovit. Doar cei care au cai, fie utilitari, fie de rasa, stiu ce consecinte implica si cât de scump se plateste lipsa acestor meseriasi. Harnasamentele se aduc acum doar din import, un singur mester curelar fiind cunoscut la nivelul întregii tari. Acesta lucreaza într-un mic atelier în municipiul Reghin, el învatând tainele meseriei de la sasii din zona. Posibil sa mai fie mesteri si în alte regiuni ale tarii, însa acestia sunt foarte rari, majoritatea si foarte batrâni, iar de existenta lor stiu doar satenii din împrejurimi. Meseria de rotar a fost foarte pretuita în timpurile în care, în afara carutelor, nu prea existau alte mijloace de transport. Au ramas însa foarte putini mesteri. Din considerente economice, aceasta meserie este pe cale de disparitie. Lemnul a început sa fie înlocuit cu fier, iar carutele de fier cu roti de cauciuc sunt mult mai rezistente si le-au facut pe cele vechi sa traga pe dreapta. Tot mai putini sunt cei care mai practica meseria de dogar, iar generatiile tinere nu mai sunt atrase de învatarea mestesugului, considerându-l nerentabil. Tehnologia este veche, si este respectata cu strictete, ajugându-se la un adevarat cult al meseriasilor pentru aceasta îndeletnicire. Esenta de lemn este aleasa în functie de destinatia butoaielor: stejarul sau fagul alb pentru alimente, dudul sau salcâmul pentru bauturi. Doagele pentru butoaiele curbate sunt cioplite numai din barda, respectându-se fibra lemnului. Cele mai pretentioase faze de lucru sunt prinderea doagelor în cercuri si etanseizarea butoiului cu papura. Uneltele sunt vechi si de cele mai multe ori sunt mostenite din familie, iar mesterii au mare grija de ele, deoarece sunt imposibil de procurat în prezent. O alta categorie de mesteri din ce în ce mai rari sunt fierarii. Reprezentantii acestei bresle, respectate de sateni, sunt înca prezenti, însa doar la sate. Ei fac tot felul de unelte, de la sape si topoare pâna la pluguri, carute si ornamente de feronerie. Potcoava este simbolul acestei meserii. Cum numarul acestor mesteri este în continua scadere tot mai multi tarani vin la oras la magazinele de feronarie pentru a-si procura uneletele de care au nevoie. Confectionarea vaselor de lut este o ocupatie milenara, din pacate nu prea cautata în zilele noastre. Daca în urma cu 40 de ani olaritul era considerat înca o meserie, astazi el supravietuieste datorita strainilor care trec granitele tarii noastre. Arta olaritului presupune o tehnica speciala. Meseriasul scoate argila numai din locuri speciale. Odata cu aparitia vaselor de plastic, colorate, ieftine si se pare mai atractive, produsele olarilor nu mai atrag cumparatori. Ca o ciudatenie, ceramica populara se bucura mai degraba de interesul turistilor straini, dornici de produse originale si cu o nota de exotism, decât de cea a românilor. Cosarii si sobarii fac si ei parte din categoria mesterilor care odata cu trecerea timpului se vor pierde, ramânând doar o frumoasa amintire bucuria întâlnirii cosarului pe strada, despre care se spune în popor ca aduce noroc. Chiar daca nu mai sunt atât de prospere ca mai demult, acest tip de meserii înca mai traiesc, din loc în loc, în primul rând, pentru ca cineva mai tine la ele si înca mai are încredere în viitorul lor. Evolutia acestora depinde însa, în mare masura, de cât de repede vom evolua din punct de vedere al tehnologiei. În viitor, aceste ateliere s-ar putea chiar transforma în obiective turistice, un fel de muzeu al îndeletnicirilor de alta data.
Iulia Balazs
