Gest extrem făcut de un tânăr de 20 de ani din Capitală. Vă avertizăm că urmează informaţii cu puternic impact emoţional. Tragedia a avut loc în această dimineaţă. O femeie a anunţat poliţia după ce ar fi văzut trupul neînsufleţit pe troturarul din faţa unuia dintre cele mai înalte hoteluri din Bucureşti. Înainte să arunce în gol, băiatul a lăsat un bilet de adio.
Incidentul tragic a avut loc la 7 dimineața. Tot atunci a venit și primul apel la 112, când o femeie care se afla pe stradă a văzut totul și a alertat autoritățile.
„În această dimineață, prin apel 112, a fost sesizat faptul că în zona adiacentă unei unități hoteliere din sectorul 1 se află decedat un bărbat, posibil precipitat de la mare înălțime”, a transmis Poliția Capitalei.
În doar câteva minute, un echipaj SMURD a ajuns la fața locului, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat, astfel că au declarat decesul acestuia.
Tânărul era din Caransebeș și se cazase singur la hotel
Potrivit reporterului Observator Bogdan Dinu, tânărul era din Caransebeș, era cazat singur la hotel, iar anchetatorii au găsit în camera sa mai multe sticle de băutură, dar și telefonul de pe care trimisese mesajele către părinți și prieteni.
Trupul neînsuflețit a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru expertiză. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.
„Nu mai vreau să mai trăiesc, sunt prea sărac”
În biletul de adio găsit de anchetatori în cameră de hotel, tânărul spune că este sărac, că îşi urăşte familia şi se simte marginalizat din cauza problemelor pe care le are.
„M-am născut într-o familie săracă, nu mai vreau să trăiesc, urăsc viaţa, sunt prea sărac. Nu aţi avut grijă de mine, un copil nu se creşte cu câţiva lei pe lună. Urăsc familia în care m-am născut. Mă simt marginalizat şi neînţeles din cauza problemelor pe care le am şi nu mă înţelege nimeni. Mama a venit în ţară şi mi-a dat puţini bani”, este o parte din biletul de adio lăsat de tânăr, potrivit Antena3.
sursa: observatornews.ro
Citește și: Jumătate din testele efectuate în ultimele 24 de ore, POZITIVE! O comună se apropie de 30 la mie incidență