Cu ocazia alegerilor parlamentare desfășurate pe 1 Decembrie 2024, mai mulți politicieni din județul Bistrița-Năsăud au transmis mesaje către electorat, subliniind importanța participării la vot și a alegerii unor reprezentanți dedicați comunității.

Diana Morar, membră a Camerei Deputaților, a transmis pe pagina ei de Facebook: „Astăzi e ziua în care putem să dăm o lovitură partidelor-sistem. Fiecare vot contează și noi decidem dacă în Parlament vor intra turiștii care ne vizitează o dată la 4 ani și care doar vorbesc sau oamenii care au muncit și s-au gândit tot mandatul la cum să îți fie mai bine. Dumnezeu să binecuvânteze România și Doamne-ajută să ne deșteptăm!”

Robert Sighiartău, membru PNL în comisia pentru buget, a transmis și el un mesaj pe pagina lui de Facebook după vot: „Astăzi am votat pentru România pe care vreau să o las copiilor mei: o țară care respectă familia, credința, valorile ce ne definesc. Viitorul începe cu fiecare dintre noi, cu un vot. Dumnezeu să binecuvânteze România!”

Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, a transmis pe aceeași rețea de socializare un mesaj scurt însoțit de un video: „Am votat oameni cu suflet, ce iubesc România și comunitatea noastră cu toată ființa”.

Dorin Vlașin, primarul orașului Năsăud: „Astăzi este prima zi de iarnă și o zi cu semnificație aparte, este Ziua Națională a României, este ziua fiecăruia dintre noi. Astăzi am votat pentru un viitor mai bun, pentru viitorul copiilor noștri, pentru viitorul nostru și pentru o Românie prosperă și care trebuie să se dezvolte, așa cum ne-o dorim cu toții. Pentru că această zi este atât de importantă, trebui să fac un apel: să fim mai buni, mai înțelegători, mai iubitori, mai iertători și, bineînțeles, mai uniți ca niciodată. La mulți ani, România!”

Marius Bodea, viceprimarul orașului Năsăud: „Am votat și voi vota întotdeauna în primul rând pentru năsăudeni și pentru o Românie mai bună și mai prosperă. Sperăm din toată inima ca voturile se vor duce astăzi într-o parte sau în alta să fie de bun augur, iar în viitor clasa politică să nu mai ajungă să ne trădeze așteptările. La mulți ani, România!”

Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud spune că a votat pentru viitorul acestei țări.

Sorin Istrate: „Cine își iubește cu adevărat țara, nu pune la îndoială locul poporului său între națiunile libere ale Europei. Cine apără cu adevărat libertatea poporului său, nu pune la îndoială siguranța țării sale, ca parte deja recunoscută și apreciată a celei mai mari și puternice alianțe a statelor Lumii Libere.

Dacă și tu îți iubești copilul, familia, neamul și poporul din care faci parte, nu uita, te rog, astăzi, de Ziua Națională a țării tale, să consfințești ceea ce poate părinții și bunicii tăi abia au îndrăznit până nu demult să viseze. Și ceea ce tu deja ai astăzi: prezentul și viitorul liber, european și sigur al țării tale. La mulți ani, România! La mulți ani, români, oriunde v-ați afla!”

https://www.facebook.com/reel/933418142090166

Citește și: Unde au dispărut banii, Daniel Buda?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.