După ce premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va intra în cursa pentru funcția de președinte al României deputații bistrițeni Bogdan Ivan și Daniel Suciu au transmis pe paginile lor de de Facebook mesaje de susținere pentru liderul PSD.
Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, spune că are „3 motive simple și ușor de înțeles” pentru care îl sprijină „necondiționat pe Marcel Ciolacu în intenția sa de a deveni președintele tuturor românilor”.
„Marcel Ciolacu – Prim-ministrul. Un exemplu care vorbește de la sine despre mandatul de premier: prin măsura de plafonare a prețurilor la energie și la o gama variată de produse de bază, Marcel Ciolacu a făcut ce face orice lider adevărat: îi apară pe cei mai vulnerabili. În cazul ăsta de o inflație galopantă ce a afectat tot mapamondul, în perioada post-pandemie.
Marcel Ciolacu – Președintele PSD. Sub conducerea lui Marcel Ciolacu, PSD a performat și s-a reinventat fără a-și pierde trăsăturile definitorii. PSD e acum un partid respectat la nivel european și un partener de dialog pentru socialiști europeni de marcă precum Pedro Sanchez sau Olaf Scholz.
Marcel Ciolacu – Omul. Colaboratori apropiați sau adversari politici, toți vor recunoaște la unison ceea ce eu am simțit constant pe propria piele: Marcel Ciolacu e un parolist, un om de cuvânt. Dacă ai bătut palma cu el, rămâne bătută. Nu te prostește, nu te vinde, nu îți umple capul cu promisiuni.
România are nevoie de un președinte care a demonstrat că poate fi concomitent: un lider puternic în vremuri de cumpănă, un politician respectat în afara granițelor, dar mai ales un om care înțelege problemele reale ale românilor și caută mereu să le rezolve”, a notat Bogdan Ivan.
De asemenea, Daniel Suciu, vicepreședintele Camerei Deputaților, spune că „că este vremea unui președinte echilibrat, calculat, consecvent și de cuvânt”.
„După 20 de ani de președinți de dreapta, ba jucători, ba neimplicați sau distanți, cred că este vremea unui președinte echilibrat, calculat, consecvent și de cuvânt. Iar acesta este Marcel Ciolacu! Din 2012 lucrez cu el, știu că are toate calitățile de mai sus și voi fi alături de el în acest efort de a-i convinge pe români că va fi președintele de care avem nevoie!”, a scris Daniel Suciu, pe pagina sa de socializare.
Motto:
„Pot să spun că sunt fericit într-o ţară condusă de Marcel Ciolacu? Asta e nenorocirea noastră”
(Victor Rebengiuc- Intre teatru si Marcel Ciolacu)
O analiză făcută de sociologul Barbu Mateescu pentru Fundația Konrad Adenauer, scoate în evidență că oamenii îl etichetează pe Marcel Ciolacu prin epitete precum „penibil, neserios, corupt, hoț, parvenit politic”. „Aroganță și nesimțire. Cred că e corupt până în măduva oaselor”, spune o femeie de 44 de ani din Transilvania rurală.
(Vezi: https://www.dw.com/ro/analiz%C4%83-de-ce-rom%C3%A2nii-nu-i-vor-pe-ciuc%C4%83-ciolacu-%C8%99i-drul%C4%83/a-68733012)
Lucrăm cu materialul clientului. In anul 2022, prezent la Bistriţa unde a participat la inaugurarea Sălii Polivalente din Unirea, a făcut o gafă monumentală. La începutul discursului său Ciolacu s-a încurcat spunând că a venit la inaugurarea unei case mortuare, după care şi-a dat seama de gafă şi a încercat s-o dreagă din mers, dar a iesit o si mai mare ineptie: „Astăzi am venit la inaugurarea unei case mortuare de care vom beneficia cu toții la un moment dat. Vorbim de o investiție de peste 27 de milioane de euro, o sală polivalentă care vom beneficia cu toții în viață”.
(Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=_FuOpZgZcZg)
Apoi, în anul 2023 , la scurt timp după rotativa guvernamentală devenind premierul României, Marcel Ciolacu prezent la un eveniment prilejuit de anunțul OMV Petrom și Romgaz că au luat decizia de a investi în extracția gazelor de la Marea Neagră, a declarat că România trece de la fapte la vorbe: „Mai există o semnificație importantă: România trece de la fapte la vorbe. Și mă bucur că asta se întâmplă acum.” Premierul nu s-a corectat după ce a făcut gafa.
(vezi: https://www.puterea.ro/ciolacu-precum-dancila-romania-va-trece-de-la-fap…)
Anul acesta, pe 22 martie, 2024 , Marcel Ciolacu împreuna cu Nicolae Ciucă si Sorin Grindeanu au vizitat șantierul lotului 2 al secțiunii Focșani-Bacău de pe autostrada A 7 și au făcut declarații de presă la Adjud. Aici premierul Ciolacu a declarat că în momentul în care PSD a intrat în coaliția de guvernare „nu exista niciun metru de autostradă din Autostrada Moldovei”, uitând de Centura Bacău parte a autostrăzii A7 inaugurată de presedintele Iohannis în 2020:
(Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=JqiAeWSFqnE&t=266s)
Si exemplele ar putea continua.
Cea mai mare gogomănie a lui Ciolacu este gluma proastă făcută la Timisoara, când a spus fără nici o noimă că „Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!”, ceea ce a dus la o serie de reactii defăimătoare la adresa individului pe care îl ia prea des gura pe dinainte.
De acord că din punct de vedere geografic Buzăul face parte din Muntenia , dar din prostie Ciolacu a vrut să-i jignescă pe moldoveni, fiindcă atâta-l duce capul. Si exemplele ar putea continua.
Un astfel de individ vrea să fie presedintele României, iar lingăii caută să-i inventeze calități pe care vasăzică nu le are, cum ar spune Caragiale.