Membrii Uniunii Mediatorilor Bancari au anuntat , luni, printr-un comunicat de presa,  existenta medierii privind contractele de credit pentru consumatori, care poate duce la evitarea unui lung proces in instanta cu avantaje pentru ambele parti, banca/client.

Potrivit art. 6 din Legea 192/2006, incepand cu 03 martie 2010, organele judiciare si arbitrale sunt obligate prin lege sa informeze partile, asupra posibilitatii si a avantajelor folosirii procedurii medierii si sa le indrume sa recurga la aceasta cale pentru solutionarea conflictelor dintre ele.
Principalele cazuri ce pot fi sesizate de catre clienti sunt:majorarea dobanzilor si/sau a marjelor de profit si risc; perceperea unor comisioane suplimentare; erori in procesarea tranzactiilor cu carduri; a.s. Cazurile care pot fi sesizate de banca sunt: neexecutarea obligatiilor asumate prin contract fata de banca; declansarea procedurii insolventei de catre clientii debitori, in mod abuziv si fara temei legal; amenintarea, insultarea, calomnierea sau lovirea de catre clientii debitori/garanti a angajatilor bancilor creditoare cu ocazia indeplinirii atributiilor de serviciu; etc., au precizat reprezentatii Uniunii Mediatorilor Bancari.

 

 

Simona Moldovan

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.