Din 2010, autorităţile locale vor beneficia de fonduri pentru plata medicilor şcolari, special repartizate de la bugetul de stat.
În acest scop, Ministerul Sănătăţii (MS) a elaborat o Ordonanţă de Guvern care completează Ordonanţa de urgenţă nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, conform noului act normativ, începând cu anul 2010, fondurile aferente plăţii asistenţilor medicali comunitari şi a personalului medical din unităţile de învăţământ vor fi asigurate de către autorităţile locale cu fonduri transferate direct de la bugetul de stat.
Până la data de 30 iunie a.c, asistenții medicali comunitari, mediatorii sanitari rromi și personalul medico-sanitar încadrat în unitățile de învățământ au fost plătiţi temporar de Ministerul Sănătății, deşi în 2008, Guvernul României hotărâse transferarea acestora, începând cu 1 ianuarie 2009, către autoritățile administrației publice locale. Această situaţie a fost creată de incapacitatea administraţiilor locale de a respecta legislaţia şi a prelua această categorie de salariaţi, se precizează în comunicatul de presă al MS.
În prezent, Ministerul Sănătăţii a hotarât ca asistenţii medicali comunitari şi personalul medical din unităţile de învăţământ pentru care s-a încheiat protocolul de predare-primire între primării şi Direcţiile de Sănătate Publică să fie plătiţi în continuare prin transfer din bugetul MS până la sfârşitul anului în curs, iar din 2010 drepturile lor salariale vor fi asigurate de către comunitatea locală întrucât serviciile acordate sunt în folosul comunității.
Liana Mureşan