După nenumăratele probleme cauzate de lipsa medicamentelor sau preţurile necompensate, în Bistriţa mai apare o problema din perspectiva sănătăţii populaţiei. Peste 106 medici de familie, bistriţeni au solicitat in această dimineaţă Casei de Asigurări de Sănătate concedii medicale, declarându-se nemultumiţi de reducerea bugetului cu 40 la sută.Aceştia vor declanşa proteste.

 

În această dimineaţă, 106 medici de familie din cei 132 din judeţ au cerut Casei de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud trei zile de concediu de odihnă. Măsura se va aplica la nivelul tuturor cabinetelor de medicină de familie din toată ţara, in zilele de 18, 19 si 20 februarie. În cele trei zile, cabinetele vor fi deschise, însă doar asistenţii vor fi la dispozitia pacienţilor. În caz de probleme medicale, aceştia vor solicita serviciul de urgenţă (112), sau Unitatea de Primire Urgenţe sau spital pentru cei grav bolnavi.

Prin această formă de protest,  medicii de familie speră să tragă un semnal de alarmă guvernanţilor. În cazul în care protestul va rămâne fără ecou, medicii de familie sunt hotărâţi să nu semneze contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate pe anul 2009, ceea ce va avea drept consecinţă desfiinţarea asistenţei din medicina primară. 

Paul Bucur

 

1 COMENTARIU

  1. nu le e rusine ?
    ei nici nu te baga in seama dar vreau bani .
    nu-s societati sa intre in faliment asa ca stea pe fundu lor si sa-si faca meseria daca asta au ales daca nu sa se faca hingheri cu acte in regula ca si asa dau dovada de astfel de persoane .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.