Home Justiție Medic reţinut de procurori pentru luare de mită

Medic reţinut de procurori pentru luare de mită

Marus Ioan Stoica, medic ortoped de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, a fost reţinut miercuri seara şi urmează să fie prezentat joi, instanţei, cu propunere de arestare preventivă, după ce a fost prins luând mită.

„Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus, la data de 21 iulie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Stoica Marus Ioan, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită (…). Din referatul cu propunerea de arestare preventivă a rezultat faptul că, la data de 20 iulie 2016, ca urmare a pretinderii implicite din data de 18 iulie 2016, faţă de o persoană, şi a celor anterioare faţă de un pacient, inculpatul Stoica Marus Ioan a primit suma de 800 de lei, de la o persoană, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu ca medic ortoped în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, relativ la tratamentul efectuat pacientului sus menţionat”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

 

sursa: stiripesurse.ro

 

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version