Un medic din Timişoara, care potrivit unor surse ar fi angajat la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu”, a fost amendat, luni, după ce a fost surprins de poliţişti în timp ce intenţiona să întreţină relaţii sexuale cu un minor de 16 ani în maşină.
Poliţiştii au observat, duminică seară, pe o stradă din Timişoara, o maşină în care se aflau două persoane, un bărbat de 41 de ani şi un băiat de 16 ani.
În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că cei doi s-au întâlnit cu scopul de a întreţine relaţii sexuale.
”În cursul zilei de ieri, 29.01.2023, în jurul orei 21:00, poliţiştii Secţiei 4 Urbane Timişoara, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat pe strada Ovidiu Bâlea, din municipiul Timişoara, un bărbat, în vârstă de 41 de ani şi un tânăr, în vârstă de 16 ani, care se aflau într-un autoturism parcat, prezenta acestora în acel loc fiind nejustificată. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi s-au întâlnit cu scopul de a întreţine relaţii sexuale, faptă care nu a fost materializată”, a transmis IPJ Timiş.
Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi conform prevederilor Legii nr 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Amenda este în cuantim de 1.000 de lei. Potrivit unor surse, bărbatul este medic la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara, scrie news.ro.
Citește și: Nu ne mai facem bine. Copiii din România, amenințați, umiliți și bătuți