Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud recomandă respectarea câtorva măsuri de apărare împotriva incendiilor, datorită faptului că în perioada sărbătorilor pascale se vor folosi lumânări.
Iată măsurile de prevenire recomandate:
„- parcarea autoturismelor şi autocarelor se va face în vecinătatea lăcaşurilor de cult astfel încât, în eventualitatea producerii unui incendiu, să nu blocheze ori îngusteze căile de acces necesare pentru intervenţia autospecialelor pompierilor;
– în interiorul bisericilor enoriaşii vor menţine o distanţă de siguranţă faţă de cei din faţa lor, pentru a evita contactul dintre lumânări şi hainele sau părul acestora;
– cetăţenii trebuie să ţină lumânările aprinse cât mai departe de haine şi de obiectele combustibile precum icoane, decoruri, mobilier, coroane;
– interzicerea fumatului si focului deschis pe întreg teritoriul unităţii de cult;
– nu se vor utiliza pentru lumânări – sisteme de protecţie confecţionate din materiale combustibile, care se aprind uşor – hârtie, folii de plastic etc. ;
– aprinderea şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locuri special amenajate în acest sens ( în exteriorul lăcaşelor şi la distanţă de siguranţă faţă de vegetaţie , construcţii, elemente combustibile) şi pe cât posibil la o distanţă de cel puţin 1m faţă de materialele combustibile (draperii, mobilier, icoane, etc.)
– în interiorul şi în apropierea bisericilor, lumânările se vor depune numai în locurile special amenajate (ex: tăvi metalice umplute cu nisip), la distanţe de siguranţă faţă de elementele combustibile;
– se recomandă atenţie sporită în momentul intrării în lăcaşul de cult pentru oficierea slujbei religioase, evitarea aglomeraţiei şi păstrarea culoarului central degajat, iar pe toată durata slujbei, obligatoriu, uşile de acces şi evacuare vor fi menţinute în poziţie deschisă;
– la ieşirea din lăcaşurile de cult, lumânările aprinse se vor manipula cu grijă astfel încât acestea să nu producă aprinderea materialelor combustibile din preajmă – iarbă uscată, ornamente, etc.
– în noaptea de Înviere, nu se vor transporta lumânările aprinse în mijloacele de transport în comun sau în autoturisme;
– ajunşi acasă, lumânările purtătoare de lumină sfântă se vor amplasa în siguranţă, în vase incombustibile, la distanţă de orice material combustibil”, informează ISU „Bistrița”.