Vineri, 3 septembrie, la sediul Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, a avut loc o întâlnire de lucru a prefectului Cristian Florian cu reprezentanţii Consiliului Judeţean B-N, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia de Sănătate Publică BN, managerii unităţilor sanitare cu paturi din judeţul Bistriţa-Năsăud, primarii oraşelor Beclean şi Năsăud şi ai comunelor Prundu Bârgăului, Teaca şi Uriu. Scopul întâlnirii l-a constituit analizarea rezultatelor controalelor efectuate şi a măsurilor stabilite de comisia de control privind apărarea împotriva incendiilor în unităţile sanitare cu paturi din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Cu ocazia acţiunilor de control desfăşurate în perioada 23 – 31 august, s-au constatat nereguli privind obţinerea autorizaţiei/avizului de securitate la incendiu, identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu, inexistenţa unor dispoziţii scrise cu privire la responsabilităţile pe linia prevenirii incendiilor şi evacuarea în caz de incendiu, funcţionarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, starea necorespunzătoare a unor tablouri şi instalaţii electrice.
În cadrul întâlnirii s-a stabilit ca managerii să evalueze necesarul de fonduri cu privire la instalaţii şi dotari, şi să solicite Consiliului Local alocarea fondurilor necesare, iar în perioada imediat următoare să soluţioneze problemele de natură organizatorică. Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va întocmi un program pentru desfăşurarea de aplicaţii practice privind evacuarea în caz de incendiu, în fiecare unitate sanitară cu paturi din judeţ, urmând ca după 15 septembrie să fie întocmit un asemenea program şi pentru unităţile şcolare.
Iulia STUPINEAN