Un autoturism în valoare de aproximativ 20.000 de euro, căutat de autoritățile din Marea Britanie a fost găsit de polițiștii bistrițeni pe raza orașului Năsăud și a fost ridicat  în vederea confiscării.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu, vineri, și efectuează o anchetă cu privire la infracţiunea de tăinuire, în care este implicat un bărbat în vârstă de 30 de ani din orașul Năsăud.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în cadrul cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbatul din Năsăud ar deţine un autoturism căutat în vederea confiscării de către autorităţile din Marea Britanie. Valoarea autoturismului se ridică la suma de 20.000 de euro.

Polițiștii de investigații criminale împreună cu cei din cadrul Poliției orașului Năsăud au depistat autoturismul în cauză pe raza orașului Năsăud. Acesta a fost ridicat în vederea confiscării, iar ca urmare a verificărilor efectuate, au constatat faptul că numerele de înmatriculare aplicate figurează ca fiind atribuite unui alt autoturism, similar ca model celui înmatriculat în Marea Britanie„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

2 COMENTARII

  1. Alta stire falsa…
    Cine a scris articolul a “uitat” sa mentioneze ca omul a cumparat masina fara sa stie situatia cu actele si a ramas cu banii dati
    In loc de victima il faceti suspect…Rusine sa va fie

    • Autorul a scris după o comunicare OFICIALĂ a Poliției Bistrița-Năsăud. De altfel aceleași date au fost publicate în toate publicațiile din Bistrița-Năsăud. Deci, persoana așa-zis păgubașă, dacă se simte lezată, se poate război cu instituția amintită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.