De ani de zile, pădurile din România trec printr-o serie de transformări, în condițiile în care statul român retrocedează mii de hectare unor indivizi care nu mai au dreptul asupra lor. Înstrăinarea, cu atâta ușurință, a pădurilor noastre, o avere a acestui popor, ridică mai multe semne de întrebare. Codru a fost frate cu românul, până când o mână de băieți deștepți au avut ideea de-a renunța la aurul verde, atât de prețios pentru această țară.
Pentru a ne face o imagine de ansamblu, în România, fondul forestier ocupa 6,592 milioane de hectare la sfârșitul anului 2019, adică aproape 28% din suprafața țării. Cum am relatat și articolele anterioare privitoare la retrocedările ilegale de clădiri, nici pădurea nu a scăpat de acest jaf de proporții, în contextul în care sute de mii de hectare au trecut în proprietatea unor indivizi condamnați pentru crime împotriva românilor sau celor care și-au luat banii pentru păduri în cadrul procesului optanților.
Din 1989 și până în 2008, valoarea pierderilor, doar de pădure, a ajuns la aproape 3 miliarde de euro, iar în Transilvania, peste 270.000 de hectare de pădure au fost înstrăinate, statul român neavând nicio reacție în acest sens. Marea lor majoritate au fost acaparate prin abuzuri și jafuri de către familii de baroni, grofi și conți care au fost despăgubiți de statul român. Printre cele mai cunoscute familii se numără Kemeny, Banffy, Urmanczy și Kendeffy.
Profesorul de la Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș, Ioan Sabău Pop, a atras atenția în repetate rânduri că epopeea restituirilor frauduloase a început încă de după Revoluție, prin mai multe legi privind dreptul la proprietate. Avocatul a declarat pentru Gazeta de Cluj că acestea au fost create cu dedicație și s-au oferit moșii pe simpatii politice și de prietenie. Mai mult decât atât, foștii securiști și comuniști s-au plasat în prima linie și au profitat de legile votate, trecându-și în palmares averi, printre care și mii de hectare de păduri.
Poate cel mai cunoscut caz în ceea ce privește retrocedările ilegale de păduri este cazul lui Banffy Daniel, condamnat și deposedat de toată averea sa în 1952. Cum s-a făcut și în cazul clădirilor istorice, urmașii acestuia au venit imediat după Revoluție și au cerut, pe lângă mai multe proprietăți, și un fond forestier de peste 9.000 de hectare.
„Am câștigat irevocabil acest proces, iar pădurea a rămas la statul român. Voi continua demersurile în instanță pentru ca țara noastră să nu-și piardă restul pădurile pe care le mai are”, a declarat Ioan Sabău Pop.
Codru-i frate cu românul… câteodată
De amintit este faptul că în timpul ocupației maghiare au fost consemnate zeci de acțiuni de discriminare etnică din partea autorităților horthyste împotriva românilor, culminând cu masacre violente și „răpirea” a aurului verde într-un mod ilegal.
Pe lângă celebrul caz Banffy, profesor Ioan Sabău Pop a amintit și de familia Elteto, care revendică suprafețe impresionante de pădure, vreo 7.000 de hectare în județul Mureș. De asemenea, mai sunt restituire de pădure de peste 10.000 de hectare și în județul Alba, iar în Covasna, în jur de 7.000 de hectare. Și în Harghita, unde majoritatea locuitorilor sunt maghiari, proprietățile țăranilor români au fost luate ilegal de către familia Joos.
În România se poate ca o singură familie să acapareze, prin documente false, chiar și sate întregi. Aici vorbim de localitățile Nadăș și Idicel, unde au fost revendicate fără scrupule proprietățile actuale ale oamenilor, cu păduri, biserici, până și cimitir. La Nadăș, județul Arad, peste 8.700 de hectare au fost luate, iar sătenii au rămas cu nimic. Ioan Sabău Pop a declarat că oamenii au fost alungați din biserică, iar unui sătean i s-ar fi luat cartofii culeși din propria grădină, pe motiv că nu este grădina lui. Familia care a intrat în posesia hectarelor de teren este Colteu, iar Judecătorii Tribunalului Olt au decis, în 2019, că tot satul îi revine familiei respective. Localnicii din Nadăș au susținut în fața instanței că familia respectivă a obținut de la statul român aceste terenuri cu niște documente false de moștenire, „un obicei” pe care l-am regăsit și în retrocedările privind clădirile istorice din centrul orașului Cluj-Napoca.
„Nu a existat din partea autorităților nicio reacție. Cele peste 700 de suflete se pot trezi oricând că vor rămâne fără nimic. E groaznic ce se întâmplă”, a mai spus Ioan Sabău Pop.
Pădurea, acest patrimoniu foarte important pentru România, a fost abandonat de către cei care ne conduc, iar familiile de maghiari care au intrat în posesia miilor de hectare de pădure au început defrișarea sistematică a aurului verde pe care țara aceasta îl are, în „parteneriat” cu cine altfel, decât firme austriece sau maghiare.
În momentul în care Transilvania a revenit României, după Marea Unire, optanții, cetățeni ai Imperiului Austro-Ungar, cei care au decis să rămână la Viena sau Budapesta, au fost plătiți cu bani mulți pentru proprietățile pe care le-au avut în țara noastră. Cum am menționat mai sus, familia Banffy a fost cea mai câștigată, iar potrivit autorităților locale din județul Mureș, suprafețele solicitate de către această familie sunt de peste 30.000 de hectare. Reamintim că există două categorii de deposedați de toate bunurile mobile și imobile: cei declarați „criminali de război” și urmașii absenteiștilor de la 1918-1921. Din nefericire, imediat după Revoluție, urmașii acestora au venit și și-au cerut, din nou, dreptul la proprietate, iar instanțele românești au fost de partea lor.
Printre cei care au primit păduri de la statul român se numără și contele Kalnoky, din județul Covasna, un apropiat al Regelui Marii Britanii, Charles al III-lea. El este urmașul unei familii de nobili maghiari care, după instaurarea regimului comunist, a fost nevoit să plece din Transilvania, lăsându-și în urmă proprietățile. La fel, ca în majoritatea cazurilor de retrocedări, văduva acestui conte a încasat sume impresionante pentru terenurile expropriate.
Aceste probleme cu care ne confruntăm au la bază o lege dată de guvernul Năstase, în 2004, prin care poporul român pierde pe lângă mii de hectare de pădure și clădiri importante. UDMR, partid ce mereu a prins loc la „ciolan”, susținut de către guvernul de la Budapesta, și-a propus să readucă Transilvania, încet, la cum a fost înainte de 1918. În condițiile în care toate partidele românești au avut mereu nevoie de UDMR pentru a-și consolida majoritatea parlamentară, politicienii autohtoni cedează ușor la ceea ce maghiarii cer.
Profesorul Ioan Sabău Pop a amintit că această „trădare națională” a putut avea loc din cauza unor oameni din interior. Întrebat care ar fi soluțiile privind acest jaf al codrului verde, Pop a precizat că este nevoie ca restituirile să fie refăcute și să fie interzise toate tăierile de masă lemnoasă. Mai mult, Guvernul României ar trebui să interzică vânzarea de pământ către străini. Cu toate acestea, autoritățile statului bat pasul pe loc, iar o schimbare în acest sens nu se poate observa la orizont.
Umbra Imperiului Austro-Ungar plutește deasupra Transilvaniei
Retrocedările ilegale de păduri vin mănușă unor firme străine care, zi și noapte, reușesc să defrișeze hectare întregi. Printre cea mai cunoscută este firma Holzindustrie Schweighofer, care și-a clădit un imperiu economic, furând aurul verde din Transilvania. Ioan Sabău Pop a atras atenția că odată înstrăinate aceste păduri, România nu va mai avea posibilitatea să le recupereze.
„Pădurea este furată, zilnic, iar statul român în loc să o protejeze o cedează unor oameni care, prin documente false, își cer drepturile. Mă repet, retrocedările sunt o sursă rapidă de îmbogățire pentru unii”, a declarat Ioan Sabău Pop.
Reamintim că aproape 35% din suprafața Transilvaniei aparține Ungariei, din cauza retrocedărilor ilegale ce au avut loc de-a lungul anilor. Printre marii beneficiari se numără bisericile ungurești de pe teritoriul țării noastre, dar și unor personalități cu un trecut întunecat. Rămâne de văzut dacă instituțiile publice vor lua act de acest jaf sistematic sau, în următorii ani, pădurea care a mai rămas va trece inevitabil în moșia unor băieți deștepți sau va fi vândută, bucată cu bucată.
