Marturii bistritene din Israel

„Am pornit din ţară în noiembrie, după Ziua morţilor, în 1999. Era deja foarte frig la noi, în ţară. Când am ieşit din aeroport în Tel Aviv, parcă păşisem într-o altă lume, m-a întâmpinat o căldură umedă într-un peisaj exotic cu palmieri în bătaia vântului…” – începe mărturisirea S. Rodica, o bistriţeancă care a lucrat în Israel mai bine de nouă ani.

O lume paralelă

„ Am auzit de la o prietenă apropiată, care lucra deja acolo, despre o firmă din Bucureşti care făcea intermedieri pentru îngrijire de bătrâni în Israel, pentru un comision de 1200 dolari, care la vremea respectivă însemnau mulţi bani. Am semnat contractul de lucru cu un salariu negociat de 600 dolari pe lună, care creştea în fiecare an cu încă o sută de dolari, cu condiţia să rămâi la familia respectivă. Cel mai greu fost să mă obişnuiesc cu filozofia evreiască care reducea totul la bani. Pentru ei important este ca din orice să iasă profit, când e vorba de afaceri nu contează dacă ţi-e frate, mamă sau tată…”, a mai povestit Rodica.

K. Nora, o tânără studentă care a lucrat în Ţara Sfântă un an şi jumătate, descrie experienţa, care în multe sensuri i-a schimbat viziunea despre lume. „Eram studentă şi am vrut să câştig bani într-un timp scurt. Am auzit că în Israel se plăteşte relativ bine şi, vrăjită şi de farmecul Orientului, am ales să lucrez acolo. Într-adevăr când ajungi acolo te simţi de parcă ai păşit într-o lume paralelă cu a noastră. Pentru mine a fost surprinzător să aflu că ne aflam în anul 5762 . La evrei nici lunile nu corespund cu lunile noastre. Lunile sunt calculate după sistemul lunar, dar periodic puse în concordanţă cu sistemul solar. Astfel, la doi sau trei ani, la cele douăsprezece luni se adaugă încă o lună, repetându-se ultima lună a anului religios.

Alimentaţia, total diferită

Alimentaţia este total diferită de a noastră. Sub nicio forma nu se consumă la ei carne de porc, cal, măgar şi cămilă, păsări sălbatice, insecte şi animale care se târăsc. Acestea sunt socotite ne Kosher. De asemenea, preparatele vânătoreşti nu sunt permise în tradiţia lor culinară, deoarece ei consideră că acestea sunt omorâte cu brutalitate. Este permisă consumarea animalelor acvatice, dar numai a celor care au înotătoare şi solzi, prepararea anumitor tipuri de păsări, a cărnii de miel sau de vită. Iar toate animalele care sunt sacrificate urmează un ritual exact prin care sunt omorâte si sunt consumate abia după ce sângele a fost complet scurs din ele.

Încercând să respecte întocmai obiceiurile culinare ale strămoşilor lor, evreii consumă in general carnea prăjită sau sărată. Nu este permisă în alimentaţia kosher amestecarea cărnii cu lapte.

„Nu mică mi-a fost surprinderea să descopăr, lucrând la o familie religioasă, că au tacâmuri, farfurii, oale chiar şi chiuvete separate pentru consumarea şi spălarea alimentelor din carne şi cele de lapte. Iar peştele este socotit legumă, prin urmare este singura carne care poate fi preparată cu produse lactate”, mărturiseşte K. Nora
S. Rodica, după nouă ani petrecuţi în Ţara Sfântă ne povesteşte despre cele mai spectaculoase tradiţii şi sărbători evreieşti.

Sabatul, sărbătoare biblică

Sărbătorile evreieşti, deşi adaptate la noile situaţii sociale, urmează străvechile tradiţii ale Scripturii şi sunt observate astăzi exact cum erau ele observate pe vremea lui Iisus. Sâmbăta (în evreieşte Şabat), este sărbătoarea impusă de Decalog: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca să o sfinţeşti” (Ex 20,8).

Pregătirile pentru sâmbătă se fac deja de vineri; atunci se face curăţenie în case, se pregătesc mâncărurile pentru mesele rituale. La întoarcerea de la sinagogă, menora – candelabrul cu şapte braţe – este deja aprins; la lumina lui se ia cina într-o atmosferă de pace şi seninătate. Se servesc mâncăruri rituale. De mare importanţă este frângerea pâinii însoţită de rugăciuni speciale şi binecuvântarea cupelor cu vin. Sâmbăta se încheie cu o cină rituală, după care, de obicei, se face o plimbare, dar scurtă, pentru a nu se depăşi numărul de paşi îngăduiţi. „ Am lucrat vreme îndelungată la familii evreieşti religioase care cu lăsarea sabatului respectă riguros prescripţiile religioase de exemplu domnul la care lucram era fumător dar în ziua de sâmbătă nu fuma pentru că nu avea voie să aprindă bricheta sau îşi pregăteau hârtia de toaletă încă de vineri pentru că nu aveau voie să o rupă hârtia în ziua sabatului.”

Sărbătoarea Paştelui – Pesah

Cea mai importantă dintre toate sărbătorile evreieşti este Paştele. Se ţine o dată pe an la 15 Nisan (martie-aprilie) şi poate cădea în orice zi a săptămânii. Paştele era legat de ieşirea din Egipt. Cu acest prilej evreii, grăbiţi, căci trebuiau să fugă, nu au avut timp să lase să dospească aluatul pentru pâinea de trebuinţă pentru drum. Astfel, cele două sărbători s-au comasat; cu Paştele începe sărbătoarea Azimelor care ţine opt zile. Ambele sărbători au fost legate de evenimentul ieşirii din Egipt, care a însemnat începutul istoriei religioase a poporului lui Dumnezeu. Era un memorial, adică o repetare în prezent, pentru toate generaţiile, a intervenţiei prin care în trecut Dumnezeu a salvat poporul său. Aşa se explică importanţa care se acordă în pregătirea şi celebrarea acestei sărbători. Pregătirea revine în primul rând gospodinei, care trebuie să spele cu grijă toate ustensilele bucătăriei spre a îndepărta de pe ele orice urmă de fermenţi şi să pregătească făina din care vor face pâinea nedospită. „ de paştele evreiesc se consumă pască, nu le este permis să mănânce pâine din acest motiv pe durata sărbătorii dispărea pâinea chiar şi din magazine.”

Sărbătoarea Sfinţirii Templului – Hanuca

Se spune că atunci când au început riturile purificării templului s-a găsit doar o singură candelă micuţă cu untdelemn care nu fusese profanată şi care, în mod miraculos, a ars timp de opt zile cât a durat sărbătoarea. Faptul a fost luat ca un semn al ocrotirii divine. De aceea aprinderea luminilor în casele evreilor apare ca fiind aspectul cel mai important al sărbătorii Hanuca. Cu acest prilej candelabrul (menora) folosit are opt braţe, adăugându-se un braţ la cele şapte obişnuite. Seara, când începe sărbătoarea, după recitarea rugăciunii rituale, mama aprinde prima din cele opt lumânări. Gestul se repetă zilnic; în fiecare zi este aprinsă o lumânare în plus până la încheierea celor opt zile de sărbătoare. A opta lumânare, de obicei mai lungă decât celelalte ca şi cum nu ar face parte din menoră, este destinată aprinderii celorlalte lumini din casă, neputând fi folosite în acest scop lumânările de sărbătoare.

Într-un război continuu

K. Nora mărturiseşte că cel mai greu a fost să se obişnuiască cu tensiunea de război din Israel. „ Am fost surprinsă să aflu că în Israel atât băieţii, cât şi fetele sunt obligaţi să-şi facă stagiu militar, fără de care statul nu le permite să-şi continue studiile universitare. Băieţii fac trei ani, fetele doi ani armată. De la o vreme a devenit o obişnuinţă să vezi peste tot tineri militari sau într-o zi să admiri un moll sau un pub nou construit şi în cealaltă zi să dispară din cauza exploziilor.

 

Controalele la uşa magazinelor erau la ordinea zilei şi nu de puţine ori s-a întâmplat să oprească autorităţile autobuzul pentru că suspectau că s-a pus explozibil”, a mai povestit Nora.

Noemi Constantin