Mărţişor şi simbolistică

Ele sunt formate în mod tradiţional dintr-o fundiţă roşu cu alb – roşu semnifică iarna şi albul primăvara la care se adaugă alte simboluri ale norocului: trifoi cu patru foi, potcoava, coşar, inimă. Acest simbol este purtat la vedere o săptămână sau două.

Apariţia acestui obicei

Descoperirile arheologice arată că se celebra prima zi a primăverii încă de acum 8.000 de ani. Pe vremea dacilor, simbolurile primăverii erau confecţionate în timpul iernii şi se purtau doar după 1 Martie. Mărţişoarele erau atunci pietricele albe şi roşii înşirate pe o aţă. Alte surse arătau că mărţişoarele constau în monede care erau atârnate de fire subţiri de lână, negru cu alb. Tipul de monedă: aur, argint sau bronz indica statutul social. Ele erau purtate pentru a avea noroc şi pentru a avea o vreme bună.

Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumuseţe şi previn arsurile din cauza soarelui. Acestea erau purtate până când copacii începeau să înflorească şi apoi atârnate de crengile lor.

Mărţişor

Sărbătorirea începutului lui Martie are legătură directă cu Anul Nou Agrar. Mărţişor este denumirea populară a lunii Martie, luna echinocţiului de primăvară, dedicată zeului şi planetei Marte.
În trecut, în satele României, părinţii dăruiau copiilor şi tinerilor un şnur din lână albă şi roşie. Această funie simboliza zilele săptămânii şi lunile anului, răsucite într-un şnur bicolor. Cele două culori opuse simbolizau cele două anotimpuri, iarna şi vara. Acest şnur era purtat de cel care îl primea, legat la încheietura mâinii. Cu timpul, de şnur a fost atârnată o monedă de argint sau aur, metale preţioase, despre care se credea că sunt aducătoare de sănătate. Astfel, Mărţişorul era purtat până după Paşti, când ori se atârna de crengile înflorite ale unui copac, ori se păstra precum o amuletă. Acest obicei rural din secolul XIX a fost preluat de familiile înstărite de la oraş, părinţii dăruind copiilor mici obiecte decorative preţioase, legate cu o aţă bicoloră.

Însemnătatea obiceiului de-a lungul timpului
Cu timpul, Mărţişorul şi-a pierdut însemnătatea de amuletă purtătoare de noroc şi sănătate, devenind mai mult un simbol al venirii primăverii. În prezent, în preajma zilelor de început a lunii Martie, se pot cumpăra nenumărate sortimente de mărţişoare, de la mici bijuterii până la jucării, toate având nelipsitul şnur în alb şi roşu.

Mărţişorul este un obicei specific românesc, pe care nu îl regăsim la alte popoare. În timp, tradiţia mărţişorului a fost preluată şi de alte populaţii de la sud de Dunăre.

La Roma, începutul anului nou se sărbătorea la 1 martie, luna care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului şi al turmelor, zeu care personifica renaşterea naturii. La vechii traci aceleaşi atribute le avea zeul Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul său fiind legat de glia maternă şi de vegetaţie. Lui îi erau consacrate sărbătorile primăverii, ale florilor şi fecundităţii naturii.

Acestui zeu îi erau închinate sărbătorile primăverii, ale florilor şi fecundităţii naturii. Se pare că sărbătoarea romană a matronaliilor s-a suprapus în spaţiul românesc peste echivalentul local al acesteia, Baba Dochia, personaj tradiţional care îşi are originea în vechiul cult al Marii Mame.

Sărbătoare tradiţional românească

Mărţişorul – 1 martie este o sărbătoare tradiţională românească a primăverii, a prospeţimii, a bucuriei, a victoriei binelui împotriva răului. Cu această ocazie femeile primesc mici cadouri, obiecte decorative (mărţişoare), legate cu un şnur alb-roşu, ca simboluri aducătoare de noroc şi bunăstare. Roşul este considerat culoarea primăverii, iar albul culoarea iernii. Se asociază de obicei flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Tradiţia sărbătorii are o vechime de mii de ani, primele dovezi arheologice datând din vremea Geţilor, obiceiuri asemănătoare întâlnindu-se şi în zona Balcanilor, în Bulgaria unde se cheamă Martenita, Macedonia, Albania.

Dovada vechimii sărbătorii

Cele mai vechi dovezi ale acestei sărbători au fost descoperite de arheologi la Schela Cladovei, Mehedinţi. Mărţişorul este format din două şnururi împletite asemenea ADN-ului, roşul însemnând iubirea, iar albul divinitatea. Sărbătoarea Mărţişorului simbolizează renaşterea vieţii, reîntoarcerea la viaţă. Există cercetători care cred că e vorba despre reîntoarcerea la viaţă după Potopul Biblic.

În multe săpături arheologice din România s-au găsit mărţişoare cu o vechime mai mare de 8000 de ani. Sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, ele erau înşirate pe aţa şi se purtau la gât. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci femeii. În schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică înţelepciunii bărbatului. De altfel, şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii ca o permanenţă mişcare a materiei. El semnifică schimbul de forţe vitale care dau naştere viului, necurmatul ciclu al naturii.

Alb şi Roşu

Culorile alb şi roşu au rămas până în zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regăsite şi la bradul de nuntă sau înmormântare. Răspândit în toate provinciile ţării, mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu.

Folcloristul Simion Florea Marian relatează că în Moldova şi Bucovina mărţişorul constă dintr-o monedă de aur sau de argint legată cu un şnur alb şi roşu la gâtul copiilor. Era credinţa că portul mărţişorului face ca aceştia să aibă noroc. Fetele îl purtau timp de douăsprezece zile la gât, după care-l prindeau în păr şi-l ţineau astfel până la sosirea berzelor sau până ce înflorea primul pom. După aceea, cu şnurul legau creanga pomului, iar cu banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul să le fie faţa frumoasă şi albă.

Pornind de la tradiţia de mai sus, Tudor Arghezi face speculaţii asupra istoricului mărţişorului. Reproducem în formă originală câteva pasaje din volumul "Cu bastonul prin Bucureşti", recunoscute pentru pitorescul lor:

"La început, atunci când va fi fost acest început, mărţişorul nu era mărţişor şi poate că nici nu se chema, dar fetele şi nevestele, care ţineau la nevinovăţia obrazului încă înainte de acest început, au băgat de seamă că vântul de primăvară le pătează pielea şi nu era nici un leac. Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând farmece şi făcând şi de dragoste, au învăţat fetele cu pistrui să-şi încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala şi centru ieşeau în martie cu firul la gât. Dacă mai spunem că firul era şi roşu, înţelegem că el ferea şi de vânt, dar şi de deochi”.

Bijuteriile legate de firul mărţişorului

În trecut, pentru ca vânzătorii acestor preţioase fire să poată vinde firele vindecătoare mai iute, au avut ideea să atârne de ele câte o mărturie, care a intrat în preţ. Astfel, pe când se plătea firul, bijuteria era gratuită.

Regula însă s-a stricat când bijuteria a început să fie vândută, devenind gratuit firul de mătase.
An de an sărbătoarea de 1 Martie ne readuce speranţa, optimismul, credinţa în mai bine şi spor la toate. Din încleştarea frigului cu razele soarelui, a întunericului cu lumina, după ultimele zvârcoliri din zilele babelor, învinge viaţa, primăvara, soarele.

Acest triumf al reînvierii şi regenerării nu putea fi invocat decât prin mărţişorul pe care îl dăruim celor dragi la început de primăvară.

Mai trebuie amintit un aspect destul de important, şi anume acela că prima zi a lui Martie se numea în calendarul tradiţional al satelor carpatine şi Dragobete, când fetele se spălau “cu apă de omăt” ca să fie “curate, frumoase, albe ca neaua”.

Mihaela Mocanu