ANI cere comisiei de specialitate a Curţii de Apel Bucureşti să verifice averea lui Marius Petcu, după ce a constatat că acesta nu poate justifica aproximativ 725.000 de euro din perioada în care a fost preşedinte al Federaţiei Sanitas şi al CNSLR-Frăţia, anunţă Mediafax.

 

În urma evaluării începută pe 29 noiembrie 2010, inspectorii de integritate au constatat că există o diferenţă de 3.024.615 lei (aproximativ 725.312 de euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de Marius-Grigore Petcu, preşedinte al Federaţiei Sindicale Sanitas din România în perioada 17 septembrie 2004 – 1 aprilie 2011 şi al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România – Frăţia, între 28 septembrie 2000 şi 1 aprilie 2011, se arată într-un comunicat de luni al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). 

"Veniturile de natură salarială, realizate în perioada supusă evaluării de către domnul Petcu Marius-Grigore, împreună cu soția sa, doamna Petcu Claudia, au fost în cuantum total de 1.250.752 lei", se precizează în comunicatul de presă postat ăe site-ul ANI.

Astfel, ANI a dispus sesizarea Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea Apel București, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de Președinte al Federației Sindicale SANITAS din România și al Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România – FRĂȚIA (C.N.S.L.R. – FRĂŢIA). 

De asemenea,  ANI a dispus şi sesizarea Primăriei Sector 4, București, în vederea aplicării dispoziţiilor Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât suprafața imobilului deținut în București, declarată organului fiscal în vederea impozitării, este mai mică cu 178 mp decât cea rezultată din expertiza tehnică extrajudiciară, fapt care a determinat un calcul eronat al impozitului pe clădire.

Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, este considerată incompatibilă, se ma precizează în comunicatul ANI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.