Marius Cotor, fostul director Leoni, care a fost mazilit în urma fraudei record de 40 de milioane de euro comisă acum 5 ani, nu se lasă și cere revizuirea dosarului în care s-a judecat concedierea sa. Asta după ce în urmă cu nici două luni judecătorii clujeni au stabilit că fostul director trebuie să despăgubească compania cu nu mai puțin de 33,6 de milioane de euro.
Fostul director al filialei bistrițene a companiei Leoni, Marius Cotor este dispus să nu capituleze, după ce a pierdut câteva bătălii în instanță cu fostul angajator. Totul a pornit de la concedierea sa, în luna februarie a anului 2017. Compania l-a considerat pe Cotor responsabil de frauda de 40 de milioane de euro, comisă cu câteva luni înainte, în 2016.
Acesta a încercat să obțină anularea concedierii, cerând totodată și despăgubiri de la fostul angajator. Doi ani s-a judecat Cotor cu Leoni, iar în cele din urmă a pierdut procesul, în 2019.
Cotor a solicitat atunci 90.000 de lei, reprezentând „incentive compensation programme” (n.r. stimulente financiare pentru atingerea obiectivelor propuse în cadrul companiei), precum și plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data de 27 februarie și până la soluționarea definitivă a cererii sale.
La mijlocul acestui an, Marius Cotor a încercat să obțină revizuirea dosarului. Dosarul de revizuire a fost înregistrat la Tribunalul Maramureș, care a și judecat concedierea sa.
În ce condiții poate fi cerută revizuirea unei hotărâri? Dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune, dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals, un judecător a fost sancționat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcției cu rea credință sau neglijență sau dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrise doveditoare.
Cotor era în concediu când a fost fraudată compania
În perioada în care a fost fraudată compania, Cotor era în concediu de odihnă. Decizia de concediere a venit după termenul prevăzut de lege și anume după 6 luni de la eveniment. Mai mult, Cotor nu a fost audiat în comisia de disciplină din cadrul companiei și nu s-a făcut un audit managerial al activității sale imediat după incident.
Când a aflat ce s-a întâmplat, Cotor și-a informat superiorul ierarhic și a revenit din concediu, luând legătura cu o casă de avocatură pentru a formula o plângere penală în vederea cercetării faptelor care au produs prejudiciul.
Instanța nu i-a dat dreptate însă lui Marius Cotor, menținând decizia de concediere a celor de la Leoni. Nu i-a acordat nici acele bonificații pe care ar fi trebuit să le încaseze, pentru, culmea, performanță.
În schimb, Daniela Leșan, care a acționat și ea în judecată Leoni în aceeași perioadă, a reușit să câștige. Judecătorii au stabilit ca acesteia să i se taie 10% din salariu preț de 3 luni și să fie reprimită la muncă. De asemenea, judecătorii au hotărât ca aceasta să primească salariile pe care le-ar fi încasat până la data sentinței.
Războiul nu s-a terminat aici. La scurt timp după finalizarea acestui proces, Leoni îl acționează în judecată pe Marius Cotor și îi cere despăgubiri uriașe, considerându-l responsabil pentru frauda de 40 de milioane de euro. Chemată în judecată este și Carmen Marica, fosta șefă a Departamentului Financiar, care a autorizat aceste transferuri de bani.
În prima fază, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud, ajungând, în cele din urmă la Tribunalul Specializat Cluj. Cei de la Leoni invocă răspunderea patrimonială. Potrivit Codului Muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca lor.
Codul Muncii mai stipulează că în situația în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina și în legătura cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părților, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.
Leoni obține, în instanță, despăgubiri de 33,6 milioane de euro
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Specializat Cluj în luna august a anului 2020, după ce a fost mutat prin mai multe părți. Zilele trecute, instanța a venit cu prima sentință în acest sens și a dat dreptate producătorului neamț. Tribunalul a stabilit ca Marius Cotor să plătească fostului angajator nu mai puțin de 33,6 milioane de euro, cu titlu de prejudiciu:
„Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele L W S R SRL, L AG, şi L B-S GMBH, în contradictoriu cu pârâtul C M-F. Obligă pârâtul C M-F la plata în favoarea reclamantei L W S R SRL a sumei de 33.646.659,78 eur cu titlu de prejudiciu. Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca nefondată. Ia act de manifestarea de voinţă a reclamantelor de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare”.
Aceasta este doar prima sentință în acest dosar și nu este definitivă. Deja una dintre părți a atacat această sentință, urmând ca dosarul să ajungă la Curtea de Apel Cluj.
Hackerii au ușurat compania de 40 de milioane de euro cu 15 transferuri
Cele 40 de milioane de euro s-au „scurs” la Bistrița, cu ajutorul unei filiale a Raiffeisen Bank și a trei angajate de la Departamentul Financiar. Practic, în urma unor e-mailul, angajatele au făcut mai multe transferuri de bani.
În spatele e-mailurilor, care au fost clonate, s-au aflat niște hackeri, care au cerut șefei Departamentului Financiar să transfere, pe rând, în mai multe conturi aproape 40 de milioane de euro. Nu mai puțin de 15 transferuri s-au făcut în decurs de o săptămână. Uneori se realizau și câte două transferuri pe zi. Banii au fost transferați în două conturi din China. De aici, la scurt timp, banii s-au evaporat.
În 2017, purtătorul de cuvânt al Leoni spunea că la mai bine de jumătate de an de la fraudă, compania a primit 5 milioane de euro de la asigurare.
„Ce putem spune este că cei 40 de milioane de euro sunt pierduți. Am încercat să recuperăm banii, dar aceștia au fost transferați în două conturi bancare din ASIA, iar de acolo în peste 40 de conturi din lumea întreagă. Desigur că am încercat să îi urmărim, să știm unde au fost transferați, dar nu e ușor. E un sistem infracțional foarte complicat”, explica în luna mai a anului 2017 purtătorul de cuvânt al Leoni Sven Schmidt.
Lupul paznic la oi!