Marius Balo, profesorul clujean întemnițat timp de 8 ani în China, a acordat un interviu pentru Gazeta de Cluj în care a dezvăluit cum a ajuns să fie invitat la dezbaterile din plenul Parlamentului European asupra legii care urmărește interzicerea importului de produse provenite din țări suspectate că utilizează munca forțată. Acesta a povestit cu prizonierii din închisorile chinezești au ascuns mesaje în interiorul produselor pe care le confecționau, în speranța că cineva va afla despre calvarul prin care trec și le va oferi o mână de ajutor.
Reporter: Cum ați ajuns să fiți invitat la dezbaterile din plenul Parlamentului European?
Marius Balo: Am ajuns să fiu invitat în Parlamentul European printr-o întâmplare din timpul pelerinajului. Mai exact, am primit un telefon de la o doamnă regizoare de la o televiziune din Franța, care realiza un film documentar despre munca forțată din închisorile chinezești. Doamna respectivă locuiește la Paris. Într-o dimineață, aceasta a mers la o farmacie să-și ia un test de sarcină. Când a deschis ambalajul a sesizat că înăuntru era un mesaj, o foaie de hârtie scrisă în limba chineză. Intrigată fiind, femeia a tradus mesajul care spunea în felul următor: „Suntem un grup de întemnițați din Tianjin, un oraș din vecinătatea Beijingului. Suntem forțați să producem aceste teste. Lucrăm în fiecare zi câte 16 ore. Vă rugăm ajutați-ne!”. Regizoarea despre care vă vorbesc nu este o persoană religioasă, dar a simțit că a primit o misiune în acel moment și a solicitat conducerii televiziunii la care lucrează să-i aloce un buget pentru realizarea unui film documentar. M-a contactat, după ce a făcut un research și a căutat câteva persoane care au fost întemnițate în închisorile din China și care ar putea să vorbească despre situația muncii forțate. La acel moment, mă aflam în pelerinaj, mă apropiam de București. M-a sunat și mi-a spus despre ce este vorba și că vrea să vină să ne întâlnim, să-i spun povestea mea. Când a venit regizoarea în România eu tocmai ce ajunsesem la Mănăstirea Cernica, unde am stat aproape trei zile alături de ea și de echipa ei, timp în care le-am vorbit despre despre ce trebuia să facă prizonierii în perioada în care am fost închis. După ce i-am spus povestea mea, regizoarea mi-a spus că trebuie să împărtășesc această poveste și în fața celor ce sunt în măsură să ia decizii. Ea m-a pus în legătură cu europarlamentarul francez Raphaël Glucksmann, unul dintre cei care au inițiat acest proiect de lege. Așa am ajuns să fiu invitat de europarlamentarul Glucksmann să asist la votarea acestei legi în Parlamentul European. Este vorba despre o primă parte a unei legi care urmărește să interzică importul de produse care se dovedesc a fi făcute prin muncă forțată. Bineînțeles, este foarte greu să stabilești acest lucru. Primul pas este să oblige multinaționalele să-și curețe lanțurile de aprovizionare.
R: Cum ajung multinaționalele să cumpere produse realizate în fabricile din închisori care folosesc munca forțată?
Marius Balo: Să spunem că o firmă vrea să facă niște felicitări de Crăciun. De obicei, firma aprobă un buget și subcontracteaza o altă firmă chinezească, care este în regulă, dar care subcontracteaza la o altă firmă chinezească și tot așa, trecând prin două sau trei mâni, se ajunge ca acele felicitări să fie făcute în închisoare. Se întâmplă acest lucru deoarece în închisoare se fac cel mai bine și cel mai ieftin. Cifrele oficiale spun că ar fi în jur de 5 milioane de întemnițați. Adevărul este că sunt zeci de milioane, nu știe nimeni câți sunt în realitate, pentru că niciodată nu se vorbește despre asta. Ca o comparație, orașul Shanghai este de mărimea New York-ului. Are aproximativ 20 – 25 de milioane de locuitori. În New York sunt numai 2 închisori, iar în Shanghai sunt 17 închisori oficiale. Aceste închisori gigant sunt structurate în așa fel încât clădirile în care dorm deținuții ocupă numai 5% din suprafața închisorii, fiind ocupată în proporție de 95% de fabrici. Acolo unde am fost eu întemnițat sunt în jur de 5000 de oameni. Acești oameni, în fiecare zi, de dimineața până seara, lucrează în acele fabrici. Au liber numai două zile pe an, respectiv în ziua de Anul Nou Chinezesc și de Ziua Națională a Chinei. Bineînțeles, nici aceste zile nu sunt libere. Sunt, mai degrabă, zile de îndoctrinare.
În închisoarea în care am fost se produceau de toate. În fiecare dimineață la ora 6 toți deținuții erau scoși din clădirile în care dormeau, se încolonau și porneau în pași de marș înspre fabrici, în timp ce cântau cântece patriotice. În închisoare erau și oameni bătrâni, bolnavi, care nu se puteau mișca sau care erau pe moarte. Regula era că nu avea nimeni voie să rămână în acele dormitoare, chiar dacă erai paralizat. Cei care nu puteau să umble erau aruncați pe o platformă mobilă, puși claie peste grămadă, iar cineva trăgea acea platformă și ducea chiar și acești oameni la fabrici.
R: Ați fost obligat să munciți în fabricile din închisoare?
Marius Balo: Noi, străinii, nu mergeam la fabrici. Știu poveștile despre fabrici pentru că unii dintre cei pe care i-am întâlnit în brigada pentru străini fuseseră, la un moment dat, în urmă cu câțiva ani, introduși în acele brigăzii de chinezi și duși la fabrici. Atunci, ei mi-au povestit despre ce se întâmplă acolo, dar noi, străinii, nu am ieșit niciodată din dormitoarele acelea, noi nu mergeam la fabrici. Cel mai probabil, conducerea închisorii se ferea să ne ducă să vedem ce se întâmplă acolo, deoarece noi aveam posibilitatea să discutăm cu anumite persoane la telefon, să fim vizitați. Realitatea din fabrici era groaznică. Știu că ceilalți prizonieri lucrau până la 16 ore pe zi și, uneori, aveau și schimburi de noapte, deci lucrau încontinuu, pentru că aveau o anumită comandă pe care trebuiau să o onoreze cât mai rapid. Acești oameni nu aveau voie să meargă la toaletă decât înainte să înceapă munca și după terminarea programului. De asemenea, exista o normă care, dacă nu era îndeplinită apăreau pedepse și probleme.
R: Ce se întâmpla cu persoanele care refuzau vehement să muncească?
Marius Balo: Nu avea nimeni dreptul să spună că nu vrea să muncească. Dacă se întâmpla acest lucru, erai dus într-o cămăruță unde te curentau până când spuneai „OK, vreau să muncesc”. Un singur chinez a refuzat să muncească. Am auzit el pentru că un prieten de-ai mei a fost dus, la un moment dat, în acele izolatoare. Prietenul meu a fost ținut într-un izolator lângă un chinez care i-a povestit că fusese mare mahăr înainte și a refuzat să muncească. El era singurul suflet din cele 5000 încarcerate care a refuzat să muncească. Era în izolator de 6 luni și era curentat în fiecare zi. Nu știu ce s-a întâmplat cu el, prietenul meu s-a întors după o lună.
R: Ați încercat să trimiteți mesaje prin care să cereți ajutorul cuiva prin intermediul produselor care vă treceau prin mâini?
Marius Balo: Era vara anului 2019, prin august, când a trebuit să facem niște felicitări de Crăciun pentru firma Tesco, care administrează un lanț de supermarketuri englezești. Noi primeam felicitările care erau de 5 feluri, trebuia să le punem în plic, apoi să le așezam într-un recipient de plastic pe care îl sigilam. Tocmai în data de 23 decembrie 2019, o familie din Londra a cumpărat un pachet cu felicitări. Această familie avea o fetiță mică, care a găsit următorul mesaj în interiorul unei felicitări: „Suntem prizonieri străini în închisoarea Qingpu din Shanghai, China. Suntem obligați să lucrăm împotriva voinței noastre. Vă rugăm să ne ajutați și să notificați organizația pentru drepturile omului. Contactați-l pe domnul Peter Humphrey”.
Peter Humphrey este un jurnalist britanic care a fost întemnițat în acea închisoare. A fost eliberat cu un an de zile înainte să ajung eu, în 2015. Acesta a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru că era jurnalist Reuters în Shanghai și, la un moment dat, a întrebat cui îi aparține o anumită clădire, moment în care a fost reținut pentru culegere ilegală de informații. De aceeași soartă a avut parte și soția lui, care nici măcar nu adresare vreo întrebare. După ce a fost eliberat, Peter Humphrey face tot ce-i stă în putință să demaște toată mizeria și nedreptatea care se întâmplă în închisorile din China.
Din câte știu eu, eram patru persoane care am scris mesaje pe acele felicitări. Mesajul descoperit de familia din Anglia nu-mi aparține, dar și eu m-am numărat printre cei care au încercat să ceară ajutor. Tatăl fetiței a luat legătura cu Peter Humphrey și în nici 12 de ore știrea a făcut înconjurul lumii. Noi am văzut știrea din închisoare, la o zi distanță. Conducerea închisorii a încercat să dezmintă informațiile apărute, a adus televiziuni care să ne filmeze. De atunci nu ne-au mai adus produse care urmau să fie exportate.
Ce am povestit eu acum și în Parlamentul European, îi va ajuta pe europarlamentari să elaboreze cea de-a doua partea a legii, care va fi discutată în septembrie. Aceștia doresc să creeze un mecanism prin care, în momentul în care s-a demonstrat că o anumită firmă a avut contact cu muncă forțată, să interzică comercializarea produselor firmei respective în Uniunea Europeană. Este important să existe un cadru legislativ.
