Am văzut pe la TV locale cât de pompos s-a făcut recepţia lucrărilor la regenerarea centrului istoric şi în special la pasaje. Domnul Primar, cel mai priceput constructor al oraşului se declara mulţumit în proporţie de 95%. Tot cam aşa se raporta şi înainte de ’89 că lucrările sunt în grafic şi toţi cetăţenii sunt recunoscători partidului.

 

Mi-am făcut însă timp şi am luat-o pe jos pe urmele paşilor pierduţi ale edililor şi m-am oprit şi pe la câteva porţi ale bistriţenilor şi am stat de vorbă cu mulţi dintre ei. Din cele văzute, auzite şi apreciate, lucrurile stau exact pe dos. Din cele discutate cu bistriţenii, centrul oraşului este agresat de o grămadă de elemente inutile: stâlpi, stâlpişori din fier cu lanţurile furate, obstacole de beton înclinate şi drepte cu nemiluita, opritoare auto la capetele pasajelor, panouri costisitoare de afişaj din fontă, exagerat de multe, câte două pe unele pasaje, toate aruncate ca din furcă.

bistritaAi impresia ca administraţia s-a luat după doamna Udrea când era ministru şi care a împânzit ţara şi judeţele cu indicatoare pentru toate clopotniţele şi bisericuţele de la noi, puse total aiurea şi fără număr. Ce ne facem cu o intervenţie de urgenţă a pompierilor, pentru că tot accesul este blocat în centrul istoric. Am văzut la B1 TV, în ziua de 22 ianuarie, cum pompierii din Timişoara, aflaţi la o intervenţie în centrul oraşului, au scos pilonii de metal şi ciment ca să poată interveni.

Dar fazele cele mai tari sunt cele două panouri publicitare puse de-a dreptul ilegal şi prosteşte. Unul este situat pe alee principală a parcului (valul de pământ), exact în dreptul zidului Dogarilor, care obturează mult vizibilitatea monumentului. A doua mare îndrăzneală, de-a dreptul penală este amplasarea fără acordul proprietarului, a altui panou, în dreptul geamului şi a câtorva cutii de instalaţii electrice, pe peretele casei proprietate particulară. Este vorba de imobilul nr. 16 de pe Str. Dogarilor, conform pozei.

bistrita 1Cum este posibil ca cei de la Direcţia de cultura şi monumente să nu se sesizeze? Disciplina în construcţii a Poliţiei Locale şi Inspectoratul în construcţii nu le vede? Proprietarul a trimis deja poze în toata Europa, fiind foarte contrariat. Cer să se ia toate măsurile cât mai urgente şi aceste două aspecte să fie înlăturate. Aşa ne putem trezi oricare proprietar de imobil că Primăria vine şi îţi atârnă sub geamuri tot felul de surprize.

Pe 3 pasaje atârna la greu cabluri dar şi instalaţii electrice în cutii, care trebuiau semi-îngropate în pereţi. În tot centrul, pe toate străduţele, sunt abandonate dale, borduri şi Bgicasai (bolovani).

 

Când te uiţi mai atent, în această zona ai impresia că te afli în imensa curte a unui interlop manelist. Aceste piese cu bani mulţi, tot felul de machete şi ghiduşii din metal, în exces, arată prostul gust al unei administraţii care a stricat definitiv aerul boem si medieval al Cetăţii Bistriţa.

Anul acesta am fost de trei ori la Cetatea Alba Iulia. Acolo eleganţa este la ea acasă şi nu am văzut aşa ceva în nici un colt al cetăţii. Noi am vrut să-i întrecem. Dar asta se întâmplă când la dezbaterile publice cetăţenii sunt duşi cu preşul şi nu sunt consultaţi. Având o administraţie visătoare şi cheltuitoare pe lucruri inutile, cu un urbanism fără gusturi, cu un compartiment juridic dezinteresat, cu un DADP ineficient, totul trebuie ţinut sub control şi este obligaţia societăţii civile să o facă.

 

Marius Bălan – ecologist

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.