Controalele desfășurate de Curtea de Conturi în cursul anului trecut au scos în evidență măriri nejustificate de salarii în primăriile din județ. Cuantumul unor salarii, cu tot cu sporurile date din pix, întreceau salariul viceprimarului unității administrativ teritoriale. Curtea de Conturi a cerut primăriilor care au fost prea generoase cu angajații să le ceară înapoi banii plătiți în plus.
Potrivit raporturilor făcute publice de Curtea de Conturi la începutul acestui an și finalul anului trecut, mai multe primării au dat din pix sporuri angajaților, astfel că cuantumul unor salarii întreceau chiar leafa viceprimarul unităților administrativ teritoriale.
Majorări nelegale la Bistrița Bârgăului
Primăria Bistrița Bârgăului, de exemplu, și-a fericit cinci angajați cu indemnizație de hrană și două sporuri. Aceștia au ajuns să încaseze lunar mai mult decât viceprimarul comunei, fapt ce contravine prevederilor legale, potrivit Curții de Conturi:
„Din verificările efectuate asupra categoriei de operațiuni «Cheltuieli de personal» s-a constatat că pentru 5 angajați ai instituției auditate, prin acordarea unor drepturi salariale (indemnizație de hrană, spor CFP, majorare salarială pentru activitatea prestată în proiecte cu finanțare europeană), nivelul venitului salarial stabilit a depășit nivelul indemnizației lunare pentru funcția de viceprimar, contrar prevederilor legale”.
Indemnizația de hrană ajunge la 346 de lei brut, din care se rețin contribuțiile la stat, rezultând suma netă de 190 lei/lună întreagă lucrată. La această sumă, pentru cei cinci angajați s-a adăugat și o majorare a salariului de bază cu 10% pentru că exercitau activitatea de control financiar preventiv. De asemenea, cei 5 au beneficiat și de o majorare salarială cuprinsă între 15 și 25% pentru participarea la proiecte pe fonduri europene.
Curtea de Conturi a dispus recalcularea salariului de bază și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, începând cu luna în care au intrat în vigoare prevederile Legii 329/2022, adică decembrie 2022, prin eliminarea din cuantumul acestora a drepturilor constatate a fi acordate în mod necuvenit.
Probleme similare și la Poiana Ilvei, Dumitrița sau Nușeni
Nu doar la Bistrița-Bârgăului a dat Curtea de Conturi peste astfel de plăți nelegale acordate angajaților. Probleme similare au fost descoperite și la Poiana Ilvei, Dumitrița sau Nușeni. La Poiana Ilvei au avut parte de indemnizație de hrană doi angajați:
„Din verificarea efectuată s-a constatat că doi angajați ai instituției auditate au beneficiat nelegal de acordarea unor indemnizații salariale (indemnizație de hrană), nivelul venitului salarial stabilit depășind nivelul indemnizației lunare pentru funcția de viceprimar. Valoarea prejudiciului stabilit este de 5.695 de lei, fiind aferent plății drepturilor salariale din lunile aprilie 2021 și decembrie 2021”, se arată în raportul Curții de Conturi.
La Dumitrița s-au dat sporuri persoanelor din echipele de implementare a proiectelor pe fonduri nerambursabile. Prejudiciul cauzat s-a apropiat de 3.000 de lei. Curtea de Conturi a cerut Primăriei Dumitrița să ceară banii înapoi:
„Angajarea și plata necuvenită a unor sporuri și alte drepturi salariale, acordate persoanelor nominalizate în echipele de implementare a proiectelor cu fonduri nerambursabile (peste nivelul indemnizației viceprimarului). Supraevaluarea cheltuielilor de personal și implicit a datoriilor înregistrate în bilanțul contabil la data de 31.12.2022 în valoare de 2.985 de lei. Vă recomandăm: stabilirea întinderii prejudiciului prin recalcularea salariilor de bază și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare începând cu luna în care a intrat în vigoare Legea 329/2022 (decembrie 2022). Dispunerea măsurilor de recuperare a sumelor acordate nelegal și regularizarea cu bugetele publice.”
Aceeași situație a fost întâlnită și în comuna Nușeni, unde mai mulți angajați au primit sporuri pentru că făceau parte din echipele de implementare a proiectelor cu fonduri europene:
„Angajarea și plata necuvenită în luna decembrie 2022 a unor cheltuieli bugetare reprezentând sporuri și alte drepturi salariale, acordate persoanelor nominalizate în echipele de implementare a proiectelor cu fonduri nerambursabile, peste nivelul indemnizației primarului. Supraevaluarea cheltuielilor din contul de rezultat patrimonial concomitent cu subevaluarea rezultatului exercițiului cu suma de 3.036 de lei. Vă recomandăm să asigurați: stabilirea întinderii prejudiciului prin recalcularea salariilor de bază și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare începând cu luna în care a intrat în vigoare legea 329/2022, decembrie 2022. Dispunerea măsurilor de recuperare a sumelor acordate nelegal și regularizarea cu bugetele publice, înregistrarea în evidența contabilă a operațiunilor efectuate”, a comunicat Curtea de Conturi.
Cele mai comune probleme găsite de auditorii Curții de Conturi la primăriile controlate sunt legate de activitatea de audit și control financiar, care, se pare lipsește în cele mai multe unități administrativ teritoriale. Curtea de Conturi a ajuns la concluzia că funcționarii din primării nu prea cunosc prevederile legale și nu le respectă cu rigurozitate.
Primăriile nu au desemnat un consilier de etică și nu au elaborată o procedură privind semnalarea neregularităților. Atribuțiile personalului prevăzute în fișele postului nu au fost actualizate de ani de zile și nu conțin și responsabilități privitoare la sistemul de control intern.
Nu există proceduri cu privire la recrutarea, promovarea funcționarilor publici și nici cu privire la evaluarea sau monitorizarea performanțelor acestora. Nu există proceduri privind monitorizarea activităților entității pentru a funcționa în condiții de legalitate, economicitate, eficiență și eficacitate.
„Nu există o procedură pentru consolidarea relațiilor financiare, în vederea prezentării unei imagini fidele a activelor, datoriilor, capitalurilor proprii precum și a veniturilor și cheltuielilor la nivel centralizat. La nivelul UATC Lechința, cât și la nivelul entităților subordonate nu au fost elaborate proceduri cu privire la identificarea și gestionarea abaterilor de la proceduri și elaborarea și codificarea procedurilor. (…) Neorganizarea activității de casierie, neîntocmirea și neconducerea registrului zilnic de casă, nedepunerea a unitățile de trezorerie în termen de două zile a încasărilor în numerar reprezentând impozite și taxe locale. Neinstituirea cadrului legal pentru calculul majorărilor de întârziere în cazul neplății la termen a taxei speciale de salubrizare, conform regulamentului aprobat”, este analiza situației de la Lechința, surprinsă de Curtea de Conturi în raport.