La începutul mandatului, cel mai mic premier din istoria ţării, anunţa bugetul de austeritate al acestui an, conform căruia nu se mai face nicio angajare la stat, salariile guvernamentale şi ale demnitarilor vor fi îngheţate, iar cheltuielile pe bunuri şi servicii vor scădea cu cel puţin 15%. Cum deja este la ordinea zilei, doar trăim în România, nimic, dar absolut nimic nu s-a respectat, însă nici nu mă aşteptam. Ba mai mult, bugetul de austeritate s-a schimbat într-unul bogat astfel: nu s-a suspendat ocuparea posturilor vacante la Guvern, ci s-au înfiinţat nu mai puţin de 154 de posturi noi; salariile nu au îngheţat, ci dezgheţat şi chiar crescut; iar cheltuielile nu au scăzut cu 15%, ci au crescut de 1.400 de ori în propria Cancelarie a premierului. Întrebarea e, dacă am fost minţiţi cu o neruşinare atât de crasă chiar la început de mandat, cum vom putea cataloga minciunile ce cu siguranţă vor curge valuri, la sfârşitul mandatului?
Dar poate noi, muritorii de rând, chiar nu înţelegem că acesta este modul de a mulţumi pentru voturile ce i-au propulsat în poziţiile de conducere bine plătite din banul nostru şi din care nu se dau în lături nici de la afacerile cu statul, cu ajutorul cărora îşi burduşesc conturile, îşi plătesc vacanţele de fiţe şi maşinile scumpe care să le plimbe fesele parfumate. O fi mărirea taxelor şi impozitelor plătite de românul de rând, ce se chinuieşte să supravieţuiască de pe o zi pe alta, tot o metodă de recunoştinţă? Poate într-o altă galaxie. Cu alte cuvinte bugetul de austeritate se aplică doar muritorului de rând şi cât de curând a muritorului de foame de Românica, în niciun caz lui Emil Boc şi a aşa-zişilor scribi din propria cancelarie. Singura realizare a noului premier, după toată această mascaradă de două parale, a fost să schimbe definiţia minciunii… în Boc.
Iulia Balazs
