Românii din provincia Benevento dinItalia sunt încă în stare de şoc după ce o fetiţă de doar 9 ani, a unui cuplu de români muncitori din San Salvatore Telesino a fost găsită fără suflare în noaptea de duminică spre luni.
Legiştii de la spitalul „Rummo” dinBenevento au încheiat necropsia cadavrului micuţei, în aproximativ trei ore şi au tras deja primele concluzii, care însă adâncesc şi mai mult misterul asupra felului în care fata şi-a pierdut viaţa. Conform acestora, micuţa a fost abuzată sexual înainte de a se îneca. Nu este încă foarte clar cum a sfârşit Maria şi aceasta pentru că în plămânii săi legiştii au găsit apă ceea ce conduce la ipoteza că era încă în viaţă atunci când a intrat în piscină, deci nu a fost ucisă mai întâi şi abia apoi aruncată în apă.
Faptul că hainele fetei au fost găsite frumos aranjate pe marginea piscinei îi fac pe anchetatori să ia în considerare inclusiv varianta sinuciderii. Potrivit acestui scenariu, după ce ar fi fost violată, fata şi-ar fi luat singură zilele de ruşine sau cine ştie din ce alt motiv. Există şi varianta în care aceasta ar fi vrut să scape de atacator şi a intrat în apă unde s-a înecat accidental.
Poliţia are deja un suspect în acest caz. Poliţiştii au reconstituit ultimele ore de viaţă ale fetei
Anchetatorii au deja un suspect în acest caz. Este vorba de un muncitor de 21 de ani, de naţionalitate română care este cercetat în prezent pentru crimă şi violenţă sexuală împotriva copiilor. Acesta locuieşte vis-a-vis de biserica la care a plecat fata în seara de duminică şi a fost audiat de procurorul şef Giovanni Conzo timp de mai multe ore înainte să fie pus în libertate. Mai bune bunuri ale acestuia, între care casa şi maşina, un Volkswagen Polo de culoare albastră, au fost puse sub sechestru.
Reconstituirile anchetatorilor au scos la iveală faptul că Maria Ungureanu a plecat de acasă duminică după-amiază pentru a participa la biserica din apropiere la festivităţile de omagiere a Sfântului Anselm. De la biserică aceasta a plecat în jurul orei 19,45 pentru că activităţile fuseseră anulate din cauza vremii nefavorabile şi s-a întâlnit cu suspectul. Acesta susţine că a plecat cu fata într-o plimbare cu maşinapână la Telese Terme şi când s-au întors a lăsat-o exact în acelaşi loc, adică în faţa parohiei.
Până la aflarea adevărului micuţa comunitate din San Salvatore Telesino s-a adunat în jurul familiei Mariei, părinţii acesteia fiind foarte implicaţi în viaţa comunei. Tatăl fetei lucrează în construcţii iar mama ca îngrijitoare, după cum scrie infooggi.it.
[…] MARIA, FATA GĂSITĂ MOARTĂ ÎN PISCINĂ ÎN ITALIA A FOST VIOLATĂ ÎNAINTE DE A SE ÎNECA apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]