Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că guvernanții trebuie să vină cu un pachet solid pentru consumatorii vulnerabili, astfel încât aceștia să poată trece iarna cu bine.

„Rămân consecvent şi cred că energia şi preţul la energie trebuie să intre într-un sistem reglementat, să fie un preţ unic. Pentru persoanele casnice, vulnerabile, trebuie să venim cu un pachet solid, pentru a depăşi această iarnă şi această perioadă de criză energetică – unde iarăşi nu suntem noi de vină că cineva a semnat să închidă anumite capacităţi de producţie. Nu suntem noi de vină că nu s-au luat anumite măsuri la timpul potrivit sau, când s-a făcut liberalizarea preţurilor, s-a spus românilor că o să scadă preţul. Uite că nu a scăzut, a crescut”, a spus Ciolacu, potrivit Agerpres. Acesta a făcut referire la momentul în care ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat prima dată majorarea pensiilor. „Nu aş vrea să fie interpretat discursul meu ca un atac la colegii noştri. Dimpotrivă.

Cred că avem datoria să spunem adevărul. Când Marius Budăi a spus, prima oară, că vrea să mărească pensiile, toată lumea a strâmbat din nas şi a început un atac prin mass-media. Până şi doamna Lia Olguţa Vasilescu m-a sunat şi m-a întrebat dacă cumva îl schimbăm pe Marius Budăi. Sorin Grindeanu m-a sunat şi a zis: „mi-a spus mama să nu cumva să-l schimbăm pe Marius Budăi”. Până aici s-a ajuns în momentul în care Marius Budăi a anunţat că trebuie mărite pensiile prima oară. Nu pot decât să mă bucur că, între timp, şi PNL-iştilor le curge prin vene sânge PSD-dist”, a spus Marcel Ciolacu, la Conferinţa de alegeri a PSD Dolj.

Totodată, Ciolacu a afirmat la Craiova că PSD nu va permite niciodată ca Termocentrala de la Işalniţa să se închidă şi să ajungă la fier vechi. „Am văzut că sunt tot felul de planuri pentru a trece la producţia pe bază de gaze sau fotovoltaice. Foarte bine, e un lucru foarte bun. Am văzut în schimb azi-dimineaţă că în Germania un parc eolian construit în 2001 este acum în curs de dezmembrare, tocmai pentru a extinde exploatarea minei de lignit din zonă. Nu ştiu cât de bine sau rău fac cei din Germania, dar asta înseamnă să fii dinamic, asta înseamnă să ştii ce se întâmplă în ţara ta, asta înseamnă să ai lideri care iau decizii în timp real, nu iau decizii după lozinci sau după ce ne cere altcineva”, a spus Ciolacu. Pe de altă parte, acesta a făcut referire la legea iniţiată de PSD care permite construcţia de hidrocentrale mici în ariile protejate, pe care USR a atacat-o la CCR. „Cei de la USR au găsit de cuviinţă să atace la CCR legea pe care noi am trecut-o prin Parlament, unde deja statul român a făcut investiţii de peste 100 de milioane de euro. Atât pot ei. Atât pot ei să construiască. Nu au nicio treabă cu România şi cu românii. Tot ce au făcut şi au minţit ca nu cumva România să intre în Schengen ne mai dovedeşte încă o dată că politica lor nu este pentru români şi nici pentru România”, a mai spus Ciolacu, scrie Digi24.ro.

Citește și: Nicolae Ciucă: Nu avem timp pentru renegocierea PNRR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.