Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a decis să extindă perioada de utilizare a manualelor vechi pentru clasa I, până la finalizarea licitaţiei privind manualele digitale. Prin ordin al ministrului Educaţiei, inspectoratele şcolare judeţene au obligaţia ca, în regim de urgenţă, să completeze stocurile de manuale şcolare pentru clasa I. Pentru clasa a II-a se vor folosi vechile manuale, existente deja în şcoli.

Vechile manuale nu le vor fi foarte mult de folos elevilor, deoarece programele aflate în acest moment în vigoare la clasele I şi a II-a sunt noi şi tratează inclusiv clasa zero. În consecinţă, conţin o desfăşurare a materiei şcolare din învăţământul primar pe cinci ani de studiu şi nu pe patru ani, pentru care erau adaptate manualele aflate în depozitele şcolare şi pe care elevii le vor primi. Elevii de clasa a II-a vor învăţa tabla înmulţirii la şcoală, dar manualele de clasa a II-a nu au acest capitol, acesta fiind studiat, după vechea programă, abia în clasa a III-a.
Manuale conforme cu noua programă au fost promise şi la începutul anului şcolar 2013 – 2014, dar nu au ajuns nici până la sfârşitul anului şcolar. Dacă, în cursul anului şcolar trecut, o singură generaţie, clasa I, a folosit la şcoală manuale neconforme cu programa, în acest an şcolar două generaţii de elevi aşteaptă cu sufletul la gură manualele la care au dreptul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.