Gabriel Lazany, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, a declarat că principalele nemulțumiri ale pacienților care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) se referă la timpul de așteptare și la comunicarea cu medicii și asistentele. În cadrul emisiunii Bistrițeanul Live, Lazany a subliniat că aceste probleme sunt esențiale pentru îmbunătățirea experienței pacienților.

„Nemulțumirile legate de UPU ating două aspecte: timpul de așteptare și modul în care medicul sau personalul medical interacționează cu pacientul, comunicarea. Lumea trebuie să înțeleagă că din momentul în care a intrat și a dat buletinul la triaj și a fost înregistrat, el intră în monitorizarea directă a UPU. Este într-un circuit medical, i se atribuie un cod de urgență, în funcție de diagnosticul care i s-a pus în momentul în care a fost în evidență, iar timpii de așteptare sunt direct proporționali cu cât de urgentă este problema lui. Toate acestea sunt într-un circuit și se recalibrează, cu fiecare nouă intrare a unui pacient în UPU”, a explicat Lazany.

Managerul a mai menționat că nemulțumirile legate de actul medical în sine sunt foarte rare și a evidențiat faptul că, de când UPU a fost modernizată, timpul de așteptare a scăzut semnificativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.