„Cine promite îşi asumă ridicolul situaţiei”
„Nu cred că este vorba de o mărire de salariu promisă”
În campania electorală pentru alegerile prezidenţiale s-a vehiculat în repetate rânduri ideea de creşteri salariale. Cu toate acestea, românii se confruntă acum cu zile de concediu fără plată, adică micşorări salariale şi nu creşteri. Astfel, iluzia unor măriri salariale este departe de realitate, cu atât mai mult cu cât obligaţiile asumate faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu permit acest lucru. În cazul în care statul român va mări salariile pentru bugetari, este posibil ca România să aibe soarta Ucrainei, aceasta nu a primit a treia tranşă de la FMI tocmai din cauza unor majorări salariale. Preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko declara la începutul lunii noiembrie că ”sunt sigur că Fondul nu va acorda a treia tranşă pentru Ucraina, pentru că am ignorat complet memorandumul”, delclara Iuşcenko pentru un post de televiziune ucrainean. Problema la care se referea este exact legea promulgată de acesta, prin care salariul minim pe economie se majora cu 11 % de la 1 noiembrie. Ca răspuns, reprezentanţii FMI au declarat că aceste măsuri măresc riscul creşterii şomajului şi a inflaţiei, într-o ţară aflată într-o situaţie delicată. „O misiune recentă a Fondului în Ucraina a concluzionat că politicile din anumite domenii, între care noua lege privind salariul minim, ameninţă stabilitatea ţării. […] De aceea, suntem îngrijoraţi din cauza promulgării legii”, a declarat directorul general al FMI, Dominiquw Strauss-Kahn. În acest context, promisiunile lui Mircea Geoană sunt cu atât mai periculoase cu cât România depinde de banii de la FMI. Din cauza crizei politice, a treia tranşa a împrumutului către România a fost amânată, astfel încât guvernanţii s-au văzut obligaţi să se împrumute de la băncile de pe piaţa internă pentru a plăti salariile şi pensiile. În condiţiile în care FMI refuză să mai plătească, România va ajunge în faliment.
PSD neagă promisiunea
La începutul lunii decembrie, preşedintele PSD, Mircea Geoană a promis sindicaliştilor din educaţie majorarea cu 33 % a salariilor profesorilor. Liderul PSD s-a întâlnit la sediul partidului cu reprezentanţii sindicatelor Alma Mater, Spiru Haret şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). În cadrul întâlnirii, Geoană a promis că viitorul Guvern va aloca 6 % din PIB pentru învăţământ, minim 1 % pentru cercetare şi majorarea salariilor profesorilor cu 33 %. Potrivit reprezentantului Spiru Haret, Gheorghe Isvoranu, Geoană recunoaşte ”datoria morală” pe care o are faţă de educaţie. ”În Legea salarizării unitare, lege în care noi mai avem posibilitatea să umblăm în următoarele câteva luni, coeficienţii de ierarhizare a colegilor din învăţământ să fie modificaţi cu procentele care n-au fost aplicate din acea lege. Practic legea să se aplice, dar de-a lungul timpului în anii care urmează. Aceasta a fost o promisiune a domnului preşedinte de a ne susţine în ceea ce ne priveşte, numai că sperăm ca această promisiune să nu fie în van. (…)Doar transpunerea în coeficienţi a procentelor neaplicate, a mai rămas 33%, aceia să fie puşi în Legea salarizării unitare", a declarat Isvoranu, potrivit Amos News. Cu toate acestea, vicepreşedintele PSD, Constantin Nicolescu, a declarat că social-democraţii nu au promis majorări salariale. ”Nu ştiu cine a dat promisiunea aceasta. A spus că se va ocupa să existe şi o mărire atunci când este posibil, cel puţin aşa ştiu că a fost remarca făcută. În momentele în care se va numi un premier o să se uite atent, vor vedea şi bugetul, dar nu cred că este vorba de o mărire de salariu promisă de cineva, cel puţin din ce ştiu eu. S-a propus să nu se scadă salariile, să se păstreze locurile de muncă şi atunci când va fi posibil să se facă şi măriri. Asta, probabil că în partea doua a anului, acum în mod sigur nu se poate discuta de aşa ceva. Nu ştiu cine va dat vestea respectivă, dar eu nu cred că s-a declarat de la noi aşa ceva. Poate nu era de la noi, poate era mai optimist, din altă parte. Acum e încurcătură multă, se vorbeşte din toate unghiurile, sunt ”melodii” multe”, a declarat Nicolescu.
„Colegii” nu sunt de acord cu Geoană
Colegii de „suferinţă” ai social-democraţilor neagă şi ei că această decizie are aplicabilitate. Fostul ministru al Afacerilor Externe, Adrian Cioroianu, a declarat că salariile nu pot fi majorate, cel puţin până la redresarea economică a ţării. ”Eu nu cred că se vor majora salariile şi nici nu cred că ar fi o decizie bună pentru economia noastră. Până nu ieşim din criză cred că e riscant pentru oricine, orice Guvern să promită majorări de salarii. Din păcate s-ar putea ca noi să fim olbigaţi să mai dăm bugetari afară în primele şase luni ale anului, drept care mi se pare periculos să vorbim de majorări de salarii până nu ieşim din criză. Cred că cine promite îşi asumă ridicolul situaţiei, pentru că e limpede că nici cei mai optimişti dintre români nu pot să creadă aşa ceva. Probabil e simplă retorică politică pentru că altfel nu îmi imaginez cine e inconştient, să promită majorări salariale până nu trecem pe creştere. Deocamdată, nu e cazul la noi”, a declarat liberalul Adrian Cioroianu.
”Patriciu spune că dă afară patru din cinci funcţionari publici”
Şeful comisiei juridice din Camera Deputaţilor, deputatul PDL Daniel Buda, este de părere că liderul PSD ar putea ajunge să pună în practică această promisiune numai dacă este ”pe o mână” cu omul de afaceri Dinu Patriciu. Mai mult, Buda a confirmat faptul că România nu dispune de fondurile necesare pentru a majora salariile. ”În primul rând nu cred că Geoană va ajunge preşedinte să facă acest lucru, în al doilea rând nu preşedintele măreşte sau micşorează salariile, dar probabil că Geoană nu ştie acest lucru. Mai mult, obligaţiile asumate de România în raport cu FMI nu permit majorări salariale. Oricum, Geoană va trebui să se pună de acord cu Patriciu, pentru că el spunea că dă afară patru funţionari publici din cinci. Deci Patriciu spune că dă afară patru din cinci funcţionari publici, iar Geoană că majorează salariile. Dacă a bătut palma cu Patriciu pe acestu subiect, atunci da, poate că ar putea să majoreze salariile dacă dă afară patru din cinci funcţionari. Altfel îmi vine greu să cred că poate să facă acest lucru. Dacă vom avea o creştere economică e posibil să existe creşteri salariale pe toate palierele, dar în alte condiţii nu prea cred. Fără creşteri economice nu avem cum să discutăm de aşa ceva, tocmai de aceea s-a şi mers pe varianta celor zece zile de concediu fără plată, pe care îl aplică acum şi Irlanda, pentru a se reduce cheltuielile bugetare. Poţi să dai bani când îi ai. Când nu îi ai, îi drămiueşti ca să nu rămâi ”sportiv”. Bani până acum au existat, au fost şi împrumuturi de pe piaţa internă, de pe piaţa externă, ce este important este că din luna octombrie putem vorbi de o creştere economică. Plus că discutăm de o revigorare a pieţei imobiliare de 35 %, ceea ce înseamnă că se mişcă economia, pentru că piaţa imobiliară este un barometru foarte bun al creşterii economiei”, a declarat Daniel Buda.
Silvia Boncuţiu
interzis