Consiliul Fiscal avertizeaza ca decizia Guvernului privind majorarea salariilor incalca legea responsabilitatii fiscale si recomanda includerea oricaror modificari in politica salariala in proiectul initial de buget, potrivit ziare.com.

"Proiectul de rectificare nu indeplineste regula stipulata la art. 9, alin. (2) din Legea nr. 69/2010 conform caruia totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificarilor bugetare", se arata in opinia Consiliului fiscal privind rectificarea bugetara, postata pe site-ul institutiei.

De asemenea, proiectul "nu indeplineste regula cu privire la rectificarile bugetare stipulata la art. 16 din Legea nr. 69/2010 conform caruia cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzand asistenta financiara din partea Uniunii Europene si a altor donatori, pot fi suplimentate cu ocazia rectificarilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice si pentru plata contributiei Romaniei la bugetul Uniunii Europene".

Proiectul initial de buget a fost construit inca de la inceput pe baza unei tinte de deficit neclare, mentinand posibilitatea majorarii pe parcursul anului, acest lucru fiind in contradictie cu principiile transparentei si stabilitatii statuate de legea responsabilitatii fiscal bugetare, mai arata documentul citat.

Majorarile salariale pentru a permite o noua etapa de recuperare a reducerilor salariale din sectorul bugetar operate in 2010 presupun o crestere a cheltuielilor de personal de 1,15 miliarde de lei.

"Pentru a asigura o predictibilitate si pentru a respecta principiile din legea responsabilitatii fiscale, tot ceea ce inseamna politica de personal trebuie stabilit la inceputul anului. In timpul anului, la rectificarile bugetare nu ai voie sa cresti suma alocata cheltuielilor de personal.

Daca ai aprobat X lei pentru cheltuieli in bugetul de personal, nu poti sa depasesti acel X lei in executie. Facand o marire salariala acum, in timpul anului, trebuie sa majorezi alocarea de fonduri pentru cheltuielile de personal, ceea ce intra in contradictie cu prevederile legii responsabilitatii fiscale. Mai mult, cheltuielile de personal nu pot fi crescute cu 6 luni inainte de alegeri, ceea ce iarasi este incalcat", a explicat Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal, pentru Business 24.

In acelasi timp, pe partea de cheltuieli, scad cheltuielile de investitii, creste deficitul bugetare.

In esenta, ca sa pot creste cheltuielile salariale, am niste modificari pe partea de venituri. Ca sa pot creste cheltuielile de personal, cresc deficitul bugetar si mai reduc din cheltuielile de investitii.

Totodata, Consiliul Fiscal recomanda Guvernului sa reduca cheltuielile din resurse proprii pentru proiectele cu finantare din fonduri europene, in contextul suspendarii rambursarilor de la UE, pentru a nu periclita atingerea tintelor de deficit bugetar din acest an.

"In opinia Consiliului Fiscal, atingerea tintei de deficit bugetar de 2,2% din PIB pe metodologie cash, respectiv maxim 3% din PIB pe metodologie ESA95 in decembrie 2012, necesita un control foarte strict al cheltuielilor in a doua parte a anului, in special la nivelul autoritatilor locale (avand in vedere si apropierea alegerilor generale) si intarirea eforturilor de imbunatatire a colectarii taxelor, in special la nivelul accizelor.

In acelasi timp, in opinia Consiliului Fiscal, data fiind suspendarea prelungita a rambursarilor de la UE aferente fondurilor europene nerambursabile pentru cateva programe operationale importante si efectuarea in primele 6 luni ale anului a unor cheltuieli aferente proiectelor cu finantare din fonduri externe nerambursabile (6,37 miliarde lei) mult superioare veniturilor efectiv incasate de la UE in aceeasi perioada (3 miliarde lei), este nevoie de o incetinire substantiala a cresterii cheltuielilor de aceasta natura in a doua parte a anului pentru a nu periclita tinta de deficit bugetar, o accelerare fiind posibila doar in masura in care rambursarile efective de la UE se deblocheaza cat mai rapid", se mai precizeaza in documentul citat.

Daca veniturile din TVA si contributii sociale au crescut peste estimari, veniturile din accize au evoluat mult sub asteptari.

"Se remarca colectarea usor peste asteptari a veniturilor din TVA si contributii sociale. Pe de alta parte, se remarca evolutia negativa la nivelul accizelor, care, desi au fost operate cresteri la nivelul cuantumului acestora si cursul de schimb luat in calcul a fost mai favorabil, au evoluat mult sub asteptari, reflectand probabil atat o evaluare mult prea optimista a acestora in proiectul de buget5, dar si o crestere a evaziunii fiscale", se arata in opinie.

In ceea ce priveste Raportul semestrial privind situatia economica si bugetara, publicat de Ministerul Finantelor, acesta "face o analiza a celor mai recente date cu privire la indicatorii macroeconomici, insa nu identifica tendintele si schimbarile semnificative fata de situatia estimata la finalizarea legii bugetului de stat si a legii bugetului asigurarilor sociale de stat, asa cum solicita legea 69/2010. In plus, nu se cuantifica impactul revizuirii prognozelor macroeconomice asupra tintelor bugetare pentru anul in curs si pe termen mediu", se mentioneaza in opinia emisa de Consiuliul Fiscal.

In privinta arieratelor, Consiliul noteaza ca tintele aferente lunilor martie si iunie 2012 au fost ratate, atat in cazul bugetelor locale cat si in cazul bugetului de stat si al asigurarilor sociale de stat.

"In momentul de fata cele mai mari arierate sunt la bugetele locale si la companiile de stat, probabil. La bugetele locale, de exemplu, avem legea finantelor publice locale care a fost amendata in mai multe randuri, dar unul din amendamentele importante a fost incalcat.

O autoritate locala nu poate sa deschida credite bugetare pentru un capitol de buget daca nu si-a achitat arieratele la acel capitol de buget. Acel amendament la legea finantelor publice nu este aplicat, nu este respectat in momentul de fata", a mai afirmat Ionut Dumitru.

sursa: ziare.com

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.