BBC a publicat un articol în care dezvăluia că România ar putea primi imigranți din Marea Britanie, pe care i-ar găzdui într-un centru ONU, care nu a fost menționat. După ce acest subiect a ajuns în presa românească, Ministerul de Afaceri Interne a emis un comunicat de presă, în care susține că nu știe nimic despre o asemenea solicitare.

„Referitor la informațiile apărute în spațiul public “BBC: Marea Britanie încearcă să mute în România, într-un centru ONU, migranții reținuți pe o insulă secretă ”, Biroul Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări este abilitat să comunice următoarele:

Referitor la acest caz, până la această oră, la nivelul instituției noastre, nu s-a primit nicio solicitare privind acordarea permisiunii de intrare în România a acestora.

Precizăm că, în afara celor 6 centre regionale, în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări funcționează Centrul de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara (CTU), devenit operațional odată cu intrarea în vigoare a Acordului dintre Guvernul României, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) şi Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) privind evacuarea temporară în România a unor persoane aflate în nevoie urgentă de protecție internațională şi relocarea ulterioară a acestora, semnat la București, la data de 21 noiembrie 2008, ratificat prin Legea nr. 291/2008 (Acordul tripartit), și este considerat un instrument major al politicii de protecție internațională.

Prin CTU Timișoara se realizează evacuarea temporară în România a unor persoane aflate în nevoie urgentă de protecţie internaţională şi relocarea ulterioară a acestora, pentru o perioadă de maximum 6 luni.

CTU este prima instituție de acest tip din lume și un model de bune practici, fiind un instrument important al politicii de protecție internațională.

În cadrul procedurii de relocare, IGI solicită verificări din partea structurilor cu atribuții pe linia securității naționale, iar ulterior se comunică răspunsul către UNHCR, cu privire la persoanele acceptate.

De la intrarea în vigoare a Acordului Tripartit, UNHCR a solicitat accesul pe teritoriul României pentru 5436 de persoane, dintre care 5029 au primit acordul pentru a fi evacuate în CTU.

Niciuna dintre persoanele evacuate în CTU nu a rămas pe teritoriul României, fiind relocate în alte state.

Toate cheltuielile ocazionate de şederea pe teritoriul României a refugiaţilor din CTU sunt suportate de către UNHCR” a transmis MAI.

Citește și: Cu permisul suspendat, a mințit polițiștii! Tânăr din Slătinița, cu dosar penal (gazetadebistrita.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.