Astăzi s-au efectuat percheziții în mai multe județe din țară după ce a fost comisă o crimă în Irlanda, când un bărbat a fost ucis pentru că a refuzat să plătească 7.000 de euro taxă de protecție.

Procurorii DIICOT au descins, în opt locații din Neamț, Vaslui și Dâmbovița, într-un dosar de crimă organizată, după ce la structura centrală a fost înregistrat un denunț privind modul în care a fost ucis un bărbat în Irlanda, în 2014, potrivit reporterntv.ro

Perchezițiile au fost efectuate într-un dosar de destructurare a unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, tâlhărie calificată și șantaj, întocmit după ce pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală s-a înregistrat un denunț în care a fost descris modul în care a fost ucis un bărbat, în luna aprilie 2014, în localitatea Navan, Irlanda.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că la data de 10.04.2014, în jurul orei 01.45 – 02.00, la ordinul liderului grupării, membrii acesteia au acționat în mod concertat pentru uciderea unui bărbat care ar fi încercat să-și impună autoritatea în zona de acțiune a grupării infracționale, pe teritoriul Irlandei. De asemenea, la aceeași dată, suspecții au exercitat acte de violență (cu răngi și cuțite) asupra a două persoane vătămate, lovindu-le pe acestea în zone vitale (în zona capului). Membrii grupării au acționat în mod premeditat în vederea uciderii victimei în sensul că au procedat la urmărirea și supravegherea acesteia dintr-o locuință situată la parterul imobilului unde persoana vătămată își avea reședința”, se arată în comunicatul DIICOT.

Membrii grupării s-ar fi dus la reședința victimei înarmați cu arme albe, au pătruns în interior prin efracție, spărgând ușa de acces în apartament și au lovit cu cruzime toate persoanele din locuință, sustrăgând mai multe bunuri în special aparatură electronică.

„Deși victima a încercat să se salveze sărind de la balconul apartamentului situat la etajul 1 al clădirii, membrii grupării au continuat urmărirea acesteia și aplicarea în continuare a mai multor lovituri, în special la nivelul capului, ce au condus ulterior la decesul său”, mai spun procurorii.

Anterior comiterii omorului, în 7 aprilie 2014, liderul grupului a amenințat-o cu moartea atât pe victima în cauză, cât și pe o altă persoană vătămată, pentru a obține taxă de protecție, respectiv suma de 7.000 de euro.

În prezent liderul grupării este arestat la domiciliu pe teritoriul Irlandei de Nord pentru atacarea unor bancomate prin folosirea unor substanțe explozive.

În urma perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate sume importante de bani, un laptop, 5 smartphone-uri, 47 de comprimate cu efect anabolizant, înscrisuri și obiecte cu valoare probatorie, urmând să fie duse la audieri un număr de 5 persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.