Gabriel Adrian Năsui, judecător la Judecătoria Cluj-Napoca, a fost trimis, luni, în judecată de procurorii DNA, sub acuzaţia de luare de mită şi fals în înscrisuri private. Judecătorul ar fi acceptat mită de aproape 4.000 de euro de la omul de afaceri Cristian Baboş, şi el trimis în judecată în acelaşi dosar. În schimbul banilor, magistratul trebuia să pronunţe o sentinţă favorabilă lui Baboş într-un dosar în care acesta era reclamant.

În 2013, Consiliul Superior al Magistraturii a decis să îl excludă din magistratură pe judecătorul Năsui, însă acesta a atacat hotărârea în instanţă şi a câştigat. El a fost repus în drepturi, după ce a fost mutat disciplinar timp de 6 luni la Curtea de Apel Alba Iulia, ca judecător simplu. Decizia de excludere a CSM a venit după ce Năsui a fost acuzat în presă că a petrecut un sejur într-o staţiune elveţiană, alături de omul de afaceri Cristian Baboş, faţă de care a dispus ulterior o soluţie favorabilă, într-un litigiu comercial.

Judecătorul Gabriel Adrian Năsui şi omul de afaceri Crisitian Baboş sunt trimişi în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită, espectiv dare de mită, şi fals în înscrisuri private.

 

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților

NĂSUI GABRIEL ADRIAN, la data faptelor judecător în cadrul Judecătoriei Cluj Napoca, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
– luare de mită,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată,

BABOŞ CRISTIAN IOAN, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
– dare de mită,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată”, precizează DNA într-un comunicat..

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2008,  Năsui Gabriel Adrian, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Cluj Napoca, a acceptat și primit cu titlu de mită de la inculpatul Baboş Cristian Ioan foloase necuvenite în valoare totală de 3.740 euro. Aceste foloase au fost primite de magistrat pentru a emite o sentință favorabilă într-o cauză civilă în care inculpatul Baboş Cristian Ioan avea calitatea de reclamant.
„În perioada 30.05 – 03.06.2013, pentru a induce în eroare organele de anchetă, cei doi inculpați au întocmit în fals, în dublu exemplar, un înscris sub semnătură privată, antedatat 19 decembrie 2008, în care se făcea, în mod nereal, dovada că magistratul „a achitat” suma de 3.740 euro inculpatului Baboş Cristian Ioan.
În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei de 3.740 euro depusă de inculpatul Năsui Gabriel Adrian, la o unitate bancară şi indisponibilizarea acesteia la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau a instanţei de judecată”, precizează sursa citată.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Târgu Mureş, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

 

Judecătorul Gabriel Năsui a fost exclus din magistratură în iunie 2013 de către Consiliul Superior al Magistraturii, după ce a fost acuzat în presă că a petrecut un sejur într-o staţiune elveţiană, alături omul de afaceri Cristian Baboş, faţă de care a dispus ulterior o soluţie favorabilă, într-un litigiu comercial.

Decizia CSM a fost atacată în instanţă de judecătorul Năsui, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anulând-o, în 2014. Totodată ÎCJJ a dispus mutarea disciplinară a judecătorului Gabriel Năsui la Curtea de Apel Alba Iulia.

 

În 2011, Gabriel Năsui a mai primit o sancţiune disciplinară, prin care salariul i-a fost cu diminuat 15 % timp de 3 luni, pentru conflict de interese, după ce şi-a favorizat soţia. Năsui i-a admis soţiei sale preschimbarea termenului de judecată într-un dosar de opoziţie la executare. Judecătorul avea obligaţia, conform art. 25 Cod procedură civilă, de a se abţine de la judecata cauzei anterior soluţionării cererii de preschimbare a termenului de judecată.  Potrivit dispoziţiilor art. 27 pct. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 25 Cod procedura civila, judecătorul este obligat să se abţină de la judecarea pricinii în situaţia în care el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii săi au vreun interes în judecarea pricinii, sau când este soţ, rudă sau afin până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi.

 

sursa foto: intesa.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.