Sub egida Consiliului Judeţean Bistriţa – Năsăud, a Complexului Muzeal Bistriţa –Năsăud, Muzeul Etnografic şi al Mineritului Rodna, organizează vineri, 19 mai 2023, ora 17.00, lansarea de carte “O mie şi una de dimineţi – NORA” a autorului Macedon Tofeni.
Macedon Tofeni s-a născut la 6 mai 1953, în Gruiul Gersei, (Rebrişoara, judeţul Bistriţa-Năsăud), făcându-şi primele studii la Rebrişoara, apoi la liceul George Coşbuc din Năsăud, unde va fi cooptat ca secretar în colectivul de redactare a revistei Muza Someşană. După absolvirea Şcolii Populare de Artă din Cluj (1975), devine un foarte bun regizor, scenograf al ansamblului folcloric “Izvoraşul” Rebrişoara.
Are o serie de articole literare publicate în revista Astra Năsăudeană fiind membru activ al acestei Asociaţii .
Interesul pentru literatură şi-l probează în culegerea de folclor “La fântâna cu doi fagi”, dar proba de foc pentru consacrarea talentului literar o împlineşte prin naraţiuni care vor alcătui primul său roman “O mie şi una de dimineţi –Nora”, un roman psihologic, de dragoste, autobiografic. Autorul mai are şi alte genuri literare prin care doreşte să dezvăluie realitatea timpului, oricare ar fi fost ea.
Dorinţa autorului de a fi o personalitate enciclopedică este susţinută şi de o bibliotecă personală electronică de circa 20.000 de volume diverse (literatură, ştiinţe, artă, istorie, filosofie, religie, psihologie …). Aceeaşi dorinţă pornită din tinereţe înspre o cultură generală aproape nelimitată si-o manifestă şi în cartea de faţă, în care prin zecile de subsoluri ne invită să cutreierăm prin universul nesfârşit al cunoaşterii.
Romanul prezent sau romanul său de debut “O mie una de dimineţi – Nora” surprinde plăcut prin stări sufleteşti specifice tânărului îndrăgostit, timid, lipsit de puterea de a-şi dezvălui puritatea sentimentului, cu sesiuni de suspine, lacrimi şi ofuri ce dezvăluiau o intensă iubire. Dacă n-ar fi descris astfel de stări, autorul poate nici nu ar fi ştiut vreodată că a fost cu adevărat îndrăgostit. Povestindu-şi suferinţele iubirii, de cele mai multe ori dominate de un dur discomfort, supravieţuieşte la fel ca mulţi alţii care au trecut prin astfel de episoade. Îl salvează sinceritatea, curajul, speranţa, iar vindecarea a devenit posibilă numai prin scoaterea la suprafaţă a emoţiilor şi sentimentelor trăite, numai prin abilitatea de a recunoaşte iubirea adevărată.
Astfel spus “Dacă nu-ţi aduci aminte de nicio nebunie pe care s-o fi făcut în numele iubirii, înseamnă că n-ai iubit niciodată” (W.Shakespeare).
Autorul îşi aduce aminte din belşug, chiar cu lux de amănunte, de întâmplările prin care a trecut, episoade confirmate şi de Jurnalul iubitei. Dacă Nora ajungea prematur în lumea umbrelor, autorul romanului autobiografic se străduieşte prin această carte să o readucă la viaţă în conştiinţa celor care au cunoscut-o, au iubit-o şi au preţuit-o.
Autorul, cu experienţa sa ne convinge că “Femeia este facută să fie iubită , nu înţeleasă” (S .Freud).
Cartea va fi prezentată de către criticul literar, Daniel Luca.