Razboiul dintre Palate, în care miza este portofoliul justitiei, a ajuns la dimensiuni irationale. Nici un mijloc nu este exclus pentru a marca puncte, dar, pâna acum, de câstigat nu a câstigat nimeni decisiv. S-ar parea ca asii în mâneca îi are, totusi, Presedintele Basescu. Singurii care pierd sigur suntem noi, cei de pe margini, care trebuie sa suportam zi de zi acest circ mediatic fara sfârsit.
Desigur, lupta politica este un corolar al vietii democratice. Daca-i credem pe cei care sunt adeptii dialecticii, lupta contrariilor este izvorul miscarii, dar aceasta confruntare trebuie sa se încadreze în limite rezonabile.
Postul de administrator al Justitiei este unul cheie, mai ales de când doamna Macovei a extins atributiile ministrului. Propunerea de numire a Procurorului sef DNA i-a apartinut, iar mandatul domnului Daniel Moraru expira în toamna acestui an.
Mapele profesionale a doamnelor Macovei si Nicolai, deci fostele dosare de cadre, înclina în favoarea fostului ministru. Fac aceasta apreciere, desi nu am fost un fan al acesteia, chiar si numai pentru faptul ca a modificat Codul de Procedura Penala, modificari ce – printre altele – au micsorat nepermis de mult drepturile aparatorului în cursul urmaririi penale. (Acest lucru a fost amendat recent de Curtea Constitutionala) Nu mi-a placut nici modul cum a abordat reforma în justitie, punându-se rau si ostentativ împotriva, în raport cu întregul corp al magistratilor, chiar daca în marea lui majoritate acestia sunt cinstiti. Ca atare, cred ca nu pot fi acuzat de subiectivism.
Din compararea documentelor publicate rezulta ca abaterile doamnei Nicolai, din care una sanctionata disciplinar si necontestata de catre cea în cauza, sunt incomparabil mai grave ca cele ale doamnei Monica Macovei. Oricum, invocarea dosarului Macovei în chestiunea ocuparii postului vacant de la justitie, vorba lui Maiorescu, „nu este în cestiune”. Mai grav este, însa, altceva: nici acum, dupa atâtia amar de ani, când fiecare mai poate sa reflecteze, doamna Norica Nicolai nu-si recunoaste vina. (În privinta aceasta domnul Tariceanu este mai rezonabil: în ultima interventie televizata nu contesta abaterea doamnei pe care a propus-o la justitie). Ca atare, sunt de parere ca ar trebui sa renunte la ideea de a fi ministru al justitiei, chiar daca în discutia cu Monica Ghiurco a invocat „principiile”. Îmi permit totusi, sa opiniez ca, daca doamna Nicolai va ajunge ministru, nu va ajunge niciodata la „performantele” domnului Chiuariu. I-ar face un serviciu premierului care – pâna recent – s-a comportat iresponsabil, încercând sa blocheze orice dialog oral cu Presedintele Traian Basescu.
Mi-am adus aminte ca acum câtiva ani, când se gaseau amândoi în opozitie, doamna Nicolai si domnul Basescu, participau la o receptie organizata de un ziar clujean. Discutau pe lung, foarte amical si fumau de mama focului. Cu acest prilej le-am fost prezentat. De atunci a curs apa multa pe Somes, câte nu s-au schimbat, dar setea de putere a ramas aceeasi.
Zvârcolirile clasei politice ma fac sa ma gândesc la versurile lui Eminescu, pe care l-am aniversat recent:
<i>Cum nu vii tu, Tepes Doamne, ca punînd mîna pe ei,
Sa-i împarti în doua cete: în smintiti si în misei,
Si în doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!</i>
Cluj-Napoca, 17 ianuarie 2008
Adrian Man
P.S.
– Despre Omar Hayssam si interlocutorul sau telefonic, într-un numar viitor.
– Rog cititorii sa scuze ortografierea gresita a denumirii hotelului Athénée Palace si transcrierea gresita a numelui marelui ziarist Carandino. S-a scris Carantino. Erorile au aparut în articolul „Fragmentarium”.
