Isteria Centurii de Sud a municipiului prinde amploare la Bistriţa. În timp ce primarul Ovidiu Creţu este decis să se realizeze acest traseu cu orice preţ, o parte a consilierilor locali resping ideea în totalitate.
Nici referendumul anunţat de acelaşi edil nu pare să aibă şanse mari de izbândă. În prezent taberele sunt împărţite: primarul Bistriţei bifează Centura de Sud, iar o parte a consilierilor locali pledează pentru reabilitarea actualului drum de centură al Bistriţei.

În ultimele săptămâni, proiectul de investiţii privind realizarea unui drum de centură al Bistriţei în partea de sud a făcut subiectul mai multor unor discuţii publice, atât în mass-media, cât şi la nivelul administraţiei şi partidelor politice.
Primarul Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu susţine în continuare realizarea acestui traseu pe varianta Sud şi mai mult decât atât, doreşte organizarea unui referendum, cu „dedicaţie” pentru cetăţeni, care să se desfăşoare după terminarea alegerilor prezidenţiale, pentru a nu se crea confuzie în „seria referendumurilor”.
După cum stau lucrurile în prezent, edilul Bistriţei apare ca un luptător pe front, singur împotriva tuturor, deciziile fiind luate doar de el, fără consultarea prealabilă a consilierilor locali şi a cetăţenilor care riscă să rămână fără locuinţele de-o viaţă. Ca o revenire spectaculoasă la decizia luată privind realizarea Centurii de Sud, a apărut idee referendumului, care însă trebuie să treacă prin Consiliul Local. O parte a consilierilor locali resping în totalitate organizarea unui asemenea referendum şi susţin reabilitarea actualului drum de centură al Bistriţei, situat în partea de nord a municipiului, mai exact varianta I propusă de beneficiarul proiectului, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Aşteaptă răspuns scris

Consilierul local Gheorghe Tuţă (PD-L) a făcut personal, în ultima perioadă, mai multe demersuri vis a vis de realizarea Centurii de Sud a Bistriţei. Tuţă solicită primarului Bistriţei un răspuns în scris, răspuns pe care nu l-a primit încă. „În luna septembrie, în şedinţa ordinară am adresat o interpelare primarului Ovidiu Creţu pentru a ne informa pe noi şi pe cetăţenii municipiului cu privire la situaţia acestui proiect despre care am auzit mai mult de la televizor şi din diferite discuţii particulare. În luna octombrie, aşteptând acest răspuns scris care nu a mai venit, am reiterat interpelarea, deoarece vrem să avem un punct de vedere prin care primarul să ne arate ce demersuri a făcut în acest sens, în calitatea pe care o deţine ca şef al Executivului”, a precizat Gheorghe Tuţă.

Ovidiu Creţu: „Cei care nu sunt de acord, e treaba lor!”

Contactat telefonic de redactorul Gazetei de Bistriţa, primarul Ovidiu Teodor Creţu a declarat că îşi păstrează în continuare aceeaşi opţiune pentru drumul de centură al Bistriţei şi va organiza referendumul propus, chiar dacă o parte a consilierilor locali nu vor fi de acord cu acest lucru. „Voi organiza referendum aşa cum am spus, dar după campania electorală, ca să nu încurce lucrurile. Cei care vor să discute despre acest subiect, nu au decât să discute. Eu mi-am spus punctul de vedere, am rămas la fel, iar după ce se termină campania aceasta voi face referendumul. Cei care nu vor fi de acord cu acest referendum, este strict problema lor. Eu sunt în continuare pentru realizarea variantei II, partea de sud, cu două benzi, aşa cum s-a modificat de beneficiar”, a declarat Creţu.   

Referendumul, o nebuloasă!

Referendumul anunţat de edilul Bistriţei, Ovidiu Creţu, în cadrul unei conferinţe de presă, pare o necunoscută pentru mai mulţi consilieri locali care nu prea înţeleg despre ce este vorba, nefiind informaţi cu privire la o astfel de acţiune. „Aşteptăm să vedem această propunere şi apoi vom avea un punct de vedere. (…). Eu nu cred că ar fi nevoie de un referendum ca să putem găsi soluţii fezabile pentru a face o şosea de centură . Dânsul (n. r – primarul Ovidiu Creţu) a spus la televizor despre şoseaua de centură şi nu în Consiliul Local. Despre referendum spune tot la televizor, fără să informeze şi consilierii locali. Până la urmă, chestia aceasta cu referendumul, nu cred că îşi are rostul. Deci, o aruncăm aşa numai ca să ne acoperim prostiile pe care le-am făcut până acum. Primarul şi-a dat seama că s-a dus de unul singur, iar acum s-a lovit de un zid şi se gândeşte să facă referendum. Este incalificabil să spui că pentru trei babe şi trei moşnegi nu ne împotmolim noi la o şosea de centură”, a precizat consilierul local, Gheorghe Tuţă.
Organizarea referendumului cu pricina reprezintă o neclaritate şi pentru consilierul local Alin Seserman, care nu înţelege ce anume vor fi întrebaţi oamenii care vor participa la acest referendum. „Eu nu ştiu ce doreşte primarul să întrebe. Dacă suntem de acord ca Bistriţa să aibă o centură? Adică, este ca şi cum am întreba locuitorii Bistriţei dacă sunt de acord să facem curăţenie în oraş. Sunteţi de acord cu o centură a oraşului? Şi vor răspunde, bineînţeles, că sunt toţi de acord”, spune Seserman.   

Consiliul Local lăsat pe dinafară

Consilierii locali din partea PD-L se arată indignaţi de faptul că primarul Ovidiu Creţu nu a ţinut cont de părerea Consiliului Local în luarea unei decizii aşa de importante, cum este realizarea Centurii de Sud a Bistriţei, pe un traseu care presupune lucrări de amploare şi demolarea unui număr mare de case.
„Primarul a angajat poziţia municipalităţii în realizarea acestui demers fără a avea susţinere din partea Consiliului Local. Cetăţenii municipiului nu au primit niciun document legat de acest subiect. L-am auzit prima dată pe domnul primar la televizor, prin luna august, cu problema de pe strada Viorelelor, când spunea că oricum dărâmă casele fiindcă va face şosea de centură. Atunci am auzit prima dată despre această idee, fiindcă toţi credeam despre centura de sud că se referă la acel proiect pe la Simioneşti şi Valea Budacului. Ori acum argumentează că nu ocoleşte oraşul şi vine cu o altă şosea care să intre în inima oraşului, fiindcă totuşi Pădurea Codrişor cred că face parte intrinsecă din burgul medieval. (…) Rămâne ca în perioada următoare să discutăm la nivelul Consiliului Local, fiindcă nu am dat un niciun aviz de principiu, aşa cum se procedează la proiectele mari de investiţii. Dacă acest proiect este asumat, urmează apoi foarte multe hotărâri de consiliu care se pun în aplicare. Deci, credem că domnul primar şi-a depăşit mandatul pe care îl are, pentru a decide dânsul desemnarea acestui traseu, fără o discuţie în Consiliul Local, fără o dezbatere publică. Pe acest proiect al centurii de sud, autoritatea locală are un rol decisiv, fiindcă CNADNR vine şi propune nişte soluţii, dar autoritatea locală decide până la urmă, asta însemnând Consiliul Local, fiindcă aici suntem implicaţi cu patrimoniul. Consiliul Local trebuie să ţină cont de societatea civilă”, spune consilierul local Gheorghe Tuţă. „Deci, vuieşte presa, vuieşte toată lumea, iar Consiliul Local nu primeşte niciun document legat de centura oraşului. Mi se pare absolut hazardată problema, aşa cum o pune domnul primar”, a adăugat consilierul Alin Seserman.

Ce interese are Creţu?

Atitudinea primarului Bistriţei, Ovidiu Creţu de a insista pe ideea realizării drumului de centură în partea de sud a oraşului, prin Pădurea Codrişor, este văzută de unii ca o modalitate de a-şi urmări anumite interese personale. „Un lucru este limpede. Cel mai regretabil fapt în toată istoria scurtă a acestei soluţii, varianta Sud, se referă la modalitatea primarului de a pune problema, şi anume că, fără să consulte pe nimeni, a decis să tragă o linie pe undeva, acolo pe unde credea dânsul că această centură îi serveşte cel mai bine interesele, nu ştiu exact de ce natură. Spun asta, fiindcă singura constatare este că primarul a tras centura ca să iasă undeva în Unirea, unde dânsul are în viziune un alt proiect (n. r – WONDERLAND), care şi el este numai în viziune, fiindcă în realitate nu există nici un demers concret. Probabil că vom afla ce interese au fost să deturneze, pentru că de fapt este o deturnare de sens a acestui proiect”, se artă convins consilierul local, Gheorghe Tuţă.

Putem obţine certificate de urbanism pentru 5 centuri ale Bistriţei!

Printre motivele enumerate de primarul Ovidiu Creţu de a continua demersurile necesare realizării Centurii de Sud a Bistriţei, se numără şi faptul că reprezentanţii Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud au eliberat certificatul de urbanism.
Ovidiu Creţu susţine că tot Consiliul Judeţean trebuia să organizeze şi dezbaterea publică cu cetăţenii, nu municipalitatea. „Noi, Primăria Bistriţa nu am organizat dezbateri pentru că am considerat că trebuie să le organizeze Consiliul Judeţean, cel care a dat certificatul de urbanism şi care este primul beneficiar local pe scară ierarhică”, este părerea lui Creţu.
Consilierii locali din partea PD-L spun însă că nu există susţinere din partea Consiliul Judeţean, iar în ceea ce priveşte certificatul de urbanism, acesta se poate elibera foarte uşor. „Nu cred că este vorba despre o decizie care să implice Consiliul Judeţean din perspectiva hotărârii pe unde să treacă o variantă sau alta a Centurii de Sud. Nu există din partea Consiliului Judeţean nicio susţinere pentru această variantă. Una este să dai un certificat de urbanism şi alta este să susţii un proiect”, se arată convins Gheorghe Tuţă.
Mai mult, Alin Seserman explică modul în care se poate obţine un astfel de certificat. „Un certificat de urbanism se poate obţine foarte uşor. Eu dacă merg la primărie şi am o copie după un act de proprietate, pot să cer un certificat de urbanism pentru un obiectiv. Oricine poate merge să obţină un astfel de certificat, dacă doreşte să se facă o centură a oraşului. Un certificat de urbanism este un document care se eliberează foarte uşor, dar până a ajunge la autorităţile de construcţie şi la un traseu pentru care Consiliul Local trebuie să îşi de-a acceptul, este un drum lung. Eu nu ştiu şi nu am văzut ce scrie pe acel certificat, dar este doar un simplu certificat de urbanism. Dacă vrem, putem obţine certificate de urbanism pentru cinci centuri ale oraşului. Deci, nu ar fi niciun fel de problemă”, susţine Seserman.

Se dă pasărea din mână pe cioara de pe gard !

Consilierii locali din partea PD-L resping în totalitate posibilitatea realizării unui drum de centură în partea de sud a municipiului şi optează pentru reabilitarea actualei centuri a Bistriţei, un drum lăsat de mult timp în paragină, cu gropi şi tronsoane numai bune de spart cauciucurile maşinilor. „În primul rând susţinem realizarea centurii ocolitoare a municipiului Bistriţa pe varianta I pentru a cărei reabilitare s-au început demersurile în perioada 2006 – 2007. Atunci, Consiliul Local, printr-o hotărâre, a dat acel drum în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii tocmai pentru a se realiza acest proiect. Din punctul de vedere al fezabilităţii, proiectantul s-a pronunţat şi a spus explicit că această variantă este mai avantajoasă din punct de vedere tehnico – economic şi din punct de vedere al utilizării traseului, ţinând cont că acolo este concentrată zona industrială şi legătura cu Năsăudul. Aceasta nu înseamnă că dorinţa de a avea şi o centură ocolitoare prin zona de sud a oraşului, nu poate rămâne ca şi dorinţă. Deci, respingem acest traseu din motive multiple. În primul rând datorită afectării multor locuitori ai municipiului, distrugerii zonei Codrişor, care este plămânul oraşului, şi faptului că noi suntem într-o suferinţă cu şoseaua actuală de centură. Ori, acel proiect de şosea de nord putea să înceapă foarte rapid, în condiţiile în care drumul către Sigmir va fi de la anul modernizat. Practic, reabilitarea acelei şosele de centură satisfăcea din mai multe puncte de vedere, interesul bistriţenilor”, a declarat Gheorghe Tuţă. De asemenea, democrat – liberalul bistriţean, Alexandru Uiuiu, consideră că centura actuală a Bistriţei a fost abandonată pentru a se crea ceva „pompos”. „Se dă pasărea din mână pe cioara de pe gard, pentru că ai aici o centură care zace şi este vai de capul ei, iar acuma se vrea construirea alteia cu nu ştiu câte benzi. E ca şi teoria aceea: Hai să ne fie rău, înainte să ne fie bine! Pe noi aşa ne ţine de 20 de ani. Păi, să facă odată centura aceea la cele mai bune standarde şi apoi aşteptăm una şi mai bună. Dar nu să stai cu centura actuală de abia se circulă pe ea, nici măcar marcată nu este, ca să nu mai zic de gropi, de asfalt şi beton. Iar noi suntem în aşteptarea marii centuri! Din punctul acesta de vedere cred că este o strategie păguboasă. Noi aşteptăm bine şi nu mai putem de rău”, spune Uiuiu.

Centură fără bani?

Consilierul local Alin Seserman spune că Strategia Naţională de Dezvoltare a României prevede că ţara noastră va avea 41 de centuri ocolitoare, foarte probabil în reşedinţele de judeţ, cum este municipiul Bistriţa. „Pentru 2010 – 2011, în afară de două oraşe, nu s-au alocat bani pentru realizarea de centuri. Deci, nu există nici un document. La ora actuală, Bistriţa nu are alocat nimic”, este convins Seserman. De asemenea, Gheorghe Tuţă spune că oraşul Bistriţa a fost cuprins într-un proiect european, alături de Gheorgheni şi Miercurea Ciuc, dar tema de proiectare pe care a primit-o societatea IPTANA de la Autoritatea de Management se referă la actualizarea studiului de fezabilitate pe actuala centură a municipiului: „Practic, la momentul acesta constatăm că, la insistenţele primarului, firma a luat în studiu şi această soluţie a centurii de Sud, ca apoi ea să devină nu o soluţie de studiu, ci o variantă hotărâtă de cineva.(…) S-a discutat cu premierul Emil Boc să ne includă şi pe noi, dar nu cu această variantă. Eu am auzit spunând că domnul Boc ar fi hotărât să se facă Centura de Sud. În nici un caz! Prezenţa lui la Bistriţa a însemnat să ne cuprindă în acest proiect de trei şosele de centură, dar în niciun caz nu a decis acest traseu”, spune Tuţă.

Speră să se ajungă la normalitate

Cei care sunt împotriva realizării Centurii de Sud a Bistriţei speră ca, treptat, edilul Bistriţei, Ovidiu Creţu, să renunţe la ideea realizării proiectului şi să se axeze pe reabilitarea actualei centuri. „Eu sunt convins că după această situaţie, şi după ce oamenii au făcut plângeri la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, se va reveni la normalitate, adică să putem cuprinde şoseaua de centură clasică în reabilitare. Cred că trebuie să închidem acel traseu de nord şi după aceea să discutăm o soluţie de viitor care este oarecum în viziunea dezvoltării sistemului de transport”, a conchis Gheorghe Tuţă.
În urma bătăliilor pro şi contra realizării Centurii de Sud a Bistriţei, următoarea şedinţă de Consiliu Local se anunţă extrem de interesantă, cu „foc de artificii” printre autorii „piesei”.

Iulia STUPINEAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.