După ce a fost în centrul atenţiei tuturor timp de două săptămâni, Luminiţa Perijoc a început să se comporte ca o adevărată divă şi trăieşte "periculos", exact ca în filmele de acţiune. Luni, după ce a părăsit sediul Parchetului Tulcea, şi-a programat câteva interviuri, după care s-a urcat într-o limuzină şi a făcut câteva curse nebuneşti prin oraş, cu privirea ascunsă în spatele ochelarilor de soare. Seara şi-a petrecut-o în casa avocatului ei.
La câteva minute după ce a fost audiată de procurori şi i s-a comunicat faptul că este urmărită penal, Luminiţa Perijoc a plecat cu avocatul, în maşina acestuia. Au ajuns la cabinetul de avocatură al lui Felix Andrei, situat într-o vilă cochetă. Aici sexy-violatoarea a acordat interviuri anumitor posturi de televiziune, pe care le-a considerat potrivite pentru a-i distribui mesajul, evitând întrebările care ar fi pus-o în dificultate. Spre seară, a ieşit din clădire pe uşa din spate, pentru a nu da nas în nas cu alţi reporteri care o aşteptau şi cu care a ales să nu vorbească. Cei care au vrut să vadă care este programul ei de seară au avut de furcă: şoferul a ales căi întortocheate.Exact ca în filme, maşina în care se afla sexy-violatoarea mergea când foarte încet, când foarte repede, "la derută". În tot acest timp, Luminiţa nu s-a despărţit de ochelarii de soare, preferând să vadă ce e în jur fără a i se citi reacţiile. După plimbare, maşina a parcat în faţa aceluiaşi imobil al avocatului. Ca un adevărat star care ar fi putut fi în pericol la ieşirile sale în public, tulceanca e acoperită şi apărată de braţul unui tânăr. Ajunsă în siguranţă în casă, tulceanca nu a mai ieşit până a doua zi. Ca să îşi potolească foamea, Luminiţa l-a rugat pe acelaşi tânăr să îi aducă o shaorma. Acesta ne-a spus că femeia nu a avut pretenţii şi că e o shaorma "cu de toate, că îi e foame". "Clienta mea este nevinovată, se va dovedi asta. Nu este într-o stare bună, are nevoie să se liniştească. Luni seara a dormit la mine la birou, era o situaţie care se impunea. Eu am plecat acasă, nu m-am mutat încă în vila în care am biroul şi în care a dormit ea", a spus avocatul Felix Andrei pentru cancan.ro
Luminiţa Perijoc a fost pusă sub acuzare de procurorii tulceni pentru viol, tentativă de omor şi lipsire de libertate. Ea susţine că este nevinovată şi arată cu degetul spre victimă, taximetristul Nicolae Stan, care ar fi inventat totul.
Sursa: cancan.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.