Circa douăzeci de zboruri Lufthansa, în special în direcţia Frankfurt şi Munchen, au fost anulate miercuri din cauza grevei personalului navigant comercial al celei mai mari companii germane de marţi, relatează AFP.'Chiar şi după sfârşitul grevei, Lufthansa prevede probleme în operaţiunile de zbor', a indicat compania pe site-ul său.
După eşecul negocierilor privind salariile şi condiţiile de muncă, personalul navigant comercial al Lufthansa a încetat activitatea timp de mai multe ore marţi, ducând la anularea a sute de zboruri pe aeroporturile de la Frankfurt şi Berlin-Tegel, unde greva s-a terminat după-amiaza, şi la Munchen, unde aceasta s-a încheiat noaptea.
ceea mai buna persoana de pe fata pamantului odihneascase in pace!!!