Ludovic Orban, deputat și președinte al Partidului Forța Dreptei, a declarat că amendamentul adoptat de Senat miercuri, care stabilește pragul pentru abuzul în serviciu, infracțiune pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani, la 250.000 de lei, reprezintă „o trădare” a celor care au protestat împotriva OUG 13, conform Agerpres.ro.
„A mai trecut încă o zi în care am pus capul pe pernă senin, liniştit, mulţumit sufleteşte. Că acum un an şi ceva am făcut ceea ce era firesc să fac. Să mă rup complet de impostorii penibili care au preluat ostil conducerea PNL şi au transformat partidul într-o adunătură la fel de nefrecventabilă şi de nocivă ca adunătura baronilor roşii. Mizeria făcută ieri de senatorii PNL este de neiertat. O trădare gravă a oamenilor cinstiţi care au ieşit în stradă să protesteze contra OUG 13, a cetăţenilor români care au votat PNL şi pentru promisiunea de reparare a Legilor Justiţiei şi a Codului penal, pentru promisiunea de susţinere a luptei anticorupţie”, a scris Orban, joi, pe Facebook.
Potrivit liderului Forţa Dreptei, asocierea PNL la acest vot ar arăta că „PNL este aceeaşi mizerie ca PSD”.
„Am susţinut tot timpul că PSD, chiar dacă a făcut câteva operaţii estetice, este la fel de putred ca în vremea lui Dragnea. Celor din PSD nu li se pare deloc o enormitate să dea liber la furat, scăpând de închisoare pe cei care fură mai puţin de 250.000 de lei, pentru că ei au fost aproape tot timpul de partea corupţilor. Dar faptul că senatorii PNL au putut să comită o asemenea mârşăvie, să iniţieze şi să voteze un amendament atât de scandalos, arată clar că PNL este aceeaşi mizerie ca PSD. Chiar dacă şi-ar da demisia întreaga conducere a PNL, chiar dacă şi-ar da demisia din Senat toţi senatorii PNL care au votat amendamentul, tot nu ar fi suficient. Niciun om de dreapta cu scaun la cap nu mai poate face greşeala să aibă vreodată încredere în aceste iude”, a adăugat Orban.
Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, iar Orban atrage atenţia că parlamentarii Forţei Dreptei vor acţiona împotriva „unei asemenea instigări la furt generalizat”.
„Aici suntem şi noi, liberalii adevăraţi, care am rămas consecvenţi şi care acţionăm strict în baza convingerilor liberale şi a angajamentelor luate în campania electorală. Vom face tot ce este posibil să împiedicăm adoptarea şi intrarea în vigoare a unei asemenea instigări la furt generalizat”, a transmis Ludovic Orban.
Citește și: Municipalitatea va construi o parcare cu 144 de locuri pe CR Vivu