Deputatul liberal Ludovic Orban a confirmat faptul că PNL pregătește o alianță cu PDL în viitorul apropiat, informează pesurse.ro. Potrivit acestuia , o alianță între cele două partide este „certă”.

Invitat la Adevărul Live, Ludovic Orban a declarat că s-ar putea construi alianțe majorități în foarte multe consilii județene.
„ La ora actuală, suntem într-o competiţie electorală cu PDL. Nu cred că a exista vreo discuţie oficială între cele două conduceri. Au fost tatonări (…)
Acum, Băsescu nu mai are ce să le ofere. Băsescu este cel care a prăbuşit PDL. Pe de o parte, este amintirea asupra guvernărilor Băsescu – Boc, pe de altă parte le-a mai provocat şi o sciziune pentru că nu au acceptat să le pună şef pe Elena Udrea.
O colaborare între PDL şi PNL este certă. Însă alianţa trebuie să se realizeze natural, nu poţi crea un CAP.
PNL are 900 de primari, iar PDL 700. S-ar putea construi majorităţi în foarte multe consilii judeţene. Singurul grup politic din PE care nu ne-a pus la colţ pe coji de nucă după referendumul de demitere a lui Băsescu a fost grupul liberal. Liberalii sunt oameni care pot influenţa deciziile în comisiile de care fac parte, adică exact ce ne trebuie nouă, României”, a declarat Orban la Adevărul Live, conform sursei citate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.