Există români care adoră vânătoarea și pescuitul și care merg deseori în zone din țara noastră, unde pot practica aceste activități. Unii au devenit vânători sau pescari cu experiență, talentați, deși toți au fost cândva începători în domeniu. Mulți dintre ei au ajuns să dea sfaturi celor care au nevoie de ele, care sunt interesați de povești despre vânătoare și pescuit, sau care vor să afle lucruri interesante, pentru a-și completa cunoștințele pe care deja le au.
De ce vânătoarea cu arcul și săgeata este considerată de către unii, în mod eronat, ca fiind braconaj?
Vânătoarea cu arcul și săgeata este mai solicitantă comparativ cu vânătoarea cu focul de armă. În acest caz este un risc mai mare de a răni animalele, acestea au o moarte lentă, dar care nu este dureroasă, ca în cazul focului de armă, la care durerea este intensă, iar moartea rapidă.
În majoritatea cazurilor, moartea la vânătoarea cu arcul survine după ce animalul pierde o mare cantitate de sânge. Cei care folosesc arcul spun că trăiesc o experiență de vânătoare diferită, pentru că urmăresc animalul rănit o perioadă de timp, pentru a-l recupera după ce acesta a murit.
Vânătoarea cu arcul a devenit destul de populară în întreaga lume. Numărul de adepți a crescut, mai ales în Occident și chiar a depășit numărul de vânători cu arme de foc. În Canada procentul de vânători cu arcul și săgeata este de 60%. Cei mai mulți vânători cu arcul sunt în America. Acest sport este practicat și de femei.
Cum eliberezi peștii, astfel încât aceștia să trăiască?
Cei pasionați de pescuit, practică această activitate de cele mai multe ori din distracție. Ei prind diferite specii de pești și apoi îi eliberează înapoi în apă. Anumite specii își revin rapid, însă sunt și pești care suferă după ce au fost scoși din apă.
De exemplu, păstrăvul este un pește foarte sensibil, la care trebuie scos cârligul cu atenție timp în care peștele este ținut în apă. Pescarii cu experiență spun că păstrăvul trebuie ținut cu capul în curentul de apă și eliberat doar după ce și-a revenit. Dacă păstrăvul este lăsat în apă fără a fi ajutat să-și revină, el se poate lovi de pietre, fiind dus de curent și astfel moartea sa este sigură.
La clean, lipan sau avat, nu trebuie îndepărtat stratul de mucus atunci când se scoate din apă, sau când se scoate cârligul, pentru că acesta are rolul de a-i proteja de paraziți. În lipsa mucusului, peștele va avea o moarte lentă, nu va putea supraviețui.
În ceea ce privește știuca, pe care mulți pescari doresc să o vâneze în Delta Dunării, la acest pește cârligul se scoate cu dificultate. Pentru a elibera știuca sunt necesare anumite ustensile: un căscător, un degorjor și o pensă chirurgicală.
Vânătoarea de păsări
Cel mai rapid se practică cu ajutorul unui câine de vânătoare. Dacă un vânător vrea să aibă un câine bun, trebuie să-l antreneze. Acest lucru este vital, pentru că animalul trebuie să știe ce să facă la vânătoare. Câinele de vânătoare are nevoie de antrenament de dresaj adecvat, dar și de o nutriție specială. Ideal este să aibă o alimentație care să-l ajute să fie pregătit pentru vânătoare și care să-l ajute să se recupereze foarte bine după această activitate. Există hrană pentru câini care deși este în porții mici, oferă multă energie organismului animalelor. Asta nu înseamnă să dați câinelui ciocolată. Se folosește doar mâncare specială pentru câini.
Câinele trebuie îngrijit cu atenție. După vânătoare, va avea blana încâlcită și trebuie periată. În timpul vânătorii, există riscul ca animalul să fie mușcat de căpușe, sau înțepat de țânțari, sau de alte insecte pe zonele cu păr puțin, pe bot și urechi. Stăpânul trebuie să-l trateze corespunzător, pentru ca animalul să se vindece și să fie sănătos.
Dacă animalul are probleme la nas sau dacă strănută în mod frecvent, trebuie verificat dacă nu a suferit de infecții cu acarieni nazali, care îi pot afecta sinusurile și simțul mirosului.
Atunci când apar probleme de sănătate mai grave, este necesar ca animalul să fie dus la un medic veterinar. Uneori câinele poate lua și o boală mai gravă de la animale sălbatice, cum este scabia sau alte infecții problematice.
Despre vânătoarea de mistreț
Acest animal sălbatic este foarte rapid. El poate alerga chiar și cu 50 km/h. Dacă se simte amenințat poate alerga foarte rapid, pentru a scăpa de primejdie, sau din contra, poate încerca să atace și să rănească dușmanul. Mistrețul poate ataca mai ales dacă este vorba despre o turmă care are pui.
Vânătorii de mistreți trebuie să aibă foarte mare grijă când practică această activitate. Cei care au experiență spun despre mistreți că sunt amatori de dulciuri, mai ales de bomboane și prăjituri.
În România, mii de mistreți sunt împușcați în fiecare an, dar și în alte țări ale Europei.
Pentru mulți oameni, vânătoarea este un hobby dar și o pasiune, de aceea ei sunt interesați de achiziționarea unor lucruri cu tematică vânătorească, cum sunt accesoriile de calitate de pe site-ul https://cadourivanatori.ro/, de la cele mai renumite mărci. Aici sunt cadouri foarte interesante pentru vânători și pescari, pentru diferite ocazii, zile de naștere, sărbători. Există cadouri și pentru prieteni dar și pentru rude, echipamente, accesorii, obiecte utile pentru pasionații de vânătoare, pescuit și călătorii. Toate produsele sunt de calitate înaltă, pot face ca experiența de vânătoare să fie una și mai mare și mai frumoasă.
Ma tu cel care ai conceput acest articol, esti ” sadic, sau masochist „… sau… ce ? ( sau… ai tu un magazin de arme , munitii, articole si piese pentru vanatoare… si nu prea ai clienti … ) …
Ma, vanatoarea intr-adevar ESTE MAI SPORTIVA CU ARCUL SI SAGEATA, pentru ca de vanat te apropii foarte greu si probabilitatea sa-l ” prinzi in catare ” este foarte scazuta , vanatul fiind vigilent si cu un puternic simtz de conservare si protectie personala , in comparatie cu ARMA DE FOC , de care sa-i zicem ” vanatorul „- daca este legal , sau ” braconierul ” – daca este ilegal, il poate ucide la de chiar 3-400 de m distantza si a carei ” puscatura ” bine trasa este mortala PE LOC sau daca vanatul mai face 2-3 salturi, cade imediat rapus .
Da, este mai sportiv cu arcul, dar mult mai chinuitor pentru vanat si VA INTREB DACA OAMENI SUNTEM , sau … ” masochisti ” cinegetici ? MA TOTI ASTIA CARE VRETI SA PRODUCETI SUFERINTE FIZICE ANIMALELOR DE ORICE FEL, SUNTETI NORMALI LA CAP SAU BA ?
Ma … si la abatoare, intai se ” asomeaza ” ( anihileaza ) cu curent electric ori cu impuscare cu arma de asomare… in cap … , animalul cade inert , dupa care i se da lovitura de rgatie, fara prea multa suferintza .
Tot asa este si la vanatoarea legala, unde periodic, animalele salbatice, dupa un anume Plan Cinegetic de Recoltare sub directa coordonare a Ministerelor Silviculturii si Mediului , aceste animale sunt ” recoltate ” din arealul lor ,PRIN ASOCIATIILE PUBLICE SAU PARTICULARE DE VANATOARE :
– LA NOI IN ROMANIA EXCLUSIV PRIN IMPUSCARE cu o arma de foc destinata vanatorii ,
– EXCLUSIV CU ARMA TINUTA IN MANA SI
– EXCLUSIV DE LA ” RASARITUL PANA LA APUSUL SOARELUI ” ,
– numai cand animalul se afla in fuga adica NICIODATA stand pe loc la adapatoare sau hranitoare …
– SI PENTRU FIECARE CATEGORIE DE VANAT, exclusiv doar cu o anumita categorie de arma de foc si anumita munitie pentru vanatoare , prevazuta printr-un Ordin al Ministerului Silviculturii , care completeaza Legile vanatorii si al armelor si munitiilor …
– FIIND ABSOLUT INTERZISA VANATOAREA CU ARBALETA SI ARCUL DE TIR SPORTIV SAU DE VANATOARE .