Lucrările avansează la construcția noul corp al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Bistrița, investiție realizată prin fonduri PNRR. Deși termenul de finalizare este iunie 2026, oficialitățile spun că noul corp al spitalului ar putea fi dat în folosință cu aproximativ jumătate de an înainte de termen.

„Noul corp al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița se clădește în ritm de urgență, pentru că fiecare secundă înseamnă încă o șansă la viață pentru pacienții noștri. O construcție realizată prin PNRR, care devine model de bune practici”, a notat Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, pe pagina sa de Facebook.

Astfel, crește numărul de secții și aparatură medicală ultraperformantă.

• Extinderea specialităților medicale: Cardiologie intervențională, USTACC în Cardiologie (regim ATI), Recuperare medicală cardiovasculară, UAVCA în Neurologie (regim ATI), Chirurgie toracică, Chirurgie vasculară, Chirurgie și ortopedie pediatrică, Chirurgie buco-maxilo-facială, Neurochirurgie, Chirurgie plastică și reparatorie, Recuperare neurologică, Recuperare medicală ortopedie și traumatologie, ⁠Îngrijiri paliative, Endocrinologie, Reumatologie;

• Extinderea blocului operator cu încă 4 noi săli de operație; Construirea unei săli de operații hibrid cu Angio-CT pentru cardiologie intervențională;

• UPU SMURD – Pediatrie se va extinde, odată ce se va deschide noul corp al Spitalului pentru micii pacienți;

• ⁠Continuăm să atragem noi specialiști pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate;

• Construirea unei parcări moderne – semiautomatizate.

„Construirea și dotarea corpului nou al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița beneficiază de o investiție de 408 milioane de lei, iar termenul de finalizare este iunie 2026. Conform datelor din situl de construcții, finalizarea lucrărilor ar putea avea loc până la finalul acestui an, urmând ca la începutul anului viitor să aibă loc dotarea și darea în folosința a primului obiectiv spitalicesc construit prin PNRR.

Noul spital are patru etaje și va include secții de cardiologie și cardiologie intervențională, neurochirurgie, gastroenterologie și chirurgie plastică și reparatorie”, a notat pe pagina sa de Facebook, Alexandru Rafila-ministrul Sănătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.