Restaurarea Turnului Dogarilor și a zidului Cetății Medievale se desfășoară într-un ritm susținut, sub atenta monitorizare a celor doi arheologi prezenți zilnic pe șantier, care colaborează îndeaproape cu echipa de construcție pentru a asigura respectarea specificului istoric.

„Cele mai importante lucrări vizează restaurarea și consolidarea Turnului Dogarilor și a fragmentelor păstrate din zidul cetății, amenajarea poieniței pentru activități culturale și recreative, adaptarea accesului pentru persoane cu dizabilități și dotări moderne, inclusiv mobilier urban, iluminat arhitectural, sisteme de siguranță și supraveghere video”, spune primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany.

Proiectul este finanțat prin PNRR și are ca obiectiv revitalizarea și valorificarea Cetății Medievale Bistrița, transformând-o într-un spațiu deschis evenimentelor culturale, turismului și comunității.

„Nu facem doar reparații. Pregătim un loc care va conta cu adevărat în viața orașului”, mai adaugă edilul bistrițean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.