Eric Lucas, fost campion mondial la box, a dat în judecată grupul Sportscene, căruia i-a vândut clubul InterBox în 2005, reclamând cel puţin 391.000 de dolari deoarece nu şi-a primit partea din drepturile de televizare a meciurilor disputate de Lucian Bute, informează realitatea.net.

Eric Lucas a devenit proprietarul Interbox în 2004, preluând clubul de la promotorul aflat în faliment, care îi datora 100.000 de dolari constând în burse neplătite. Anul următor, el a vândut clubul pentru suma simbolică de un dolar grupului Sportscene, scrie realitatea.net.

Potrivit sursei citate, Lucas susţine în plângerea depusă la Curtea Superioară că are drepturi, conform unei clauze a contractului de vânzare – cumpărare, referitoare la drepturile de televizare a meciurilor lui Lucian Bute, care la vremea respectivă era deja sportiv al InterBox. În virtutea clauzei respective, Lucas estimează că ar trebui să primească 25 la sută din valoarea drepturilor de televizare pentru confruntările lui Bute.

Grupul Sportscene interpretează diferit această clauză, considerând că Lucas ar fi avut dreptul la 25 la sută din drepturile de televizare doar dacă InterBox ar fi vândut contractul de promovare a lui Bute, ceea ce nu s-a întâmplat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.