Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Lucian Bode, a declarat că, pentru prima dată pe un aeroport din România, la Sibiu, persoanele cu COVID-19 care circulă pe Aeroportul Internaţional vor putea fi depistate până la data de 1 august, de către câini poliţişti, special antrenaţi la şcoala MAI din oraş.

,,Este un lucru foarte, foarte bun ce au făcut colegii noştri de la Centrul Chinologic de aici, de la Sibiu. Ei şi-au finalizat activităţile asumate. Au avut câteva acţiuni deja de pregătire, în Aeroportul Internaţional din Sibiu. (…) Urmează să adoptăm o hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), care să stipuleze faptul că în Aeroportul Internaţional din Sibiu se va desfăşura această activitate pilot, pentru un interval de timp. Eu o să merg cu propunerea, să adoptăm această hotărâre CNSU săptămâna viitoare, pentru o perioadă de 60 de zile, un proiect pilot, iar în momentul în care acest proiect va demara, eu zic că în maxim două săptămâni, (…) veţi putea vedea la lucru aceste cinci exemplare, din păcate, din cele şase pregătite”, a transmis ministrul Lucian Bode.

,,Pe culoarul unde vor debarca pasagerii, vor fi prezenţi cu însoţitori evident, aceşti câini pregătiţi pentru a depista personale infectate cu COVID, cu SARS-CoV-2 şi acolo unde sunt semnalate, ni se semnalează de către câinele pregătit pentru acest lucru, o potenţială infectare cu COVID a pasagerului respectiv, el este invitat la reprezentantul DSP, i se transmite că există această suspiciune şi că trebuie să îşi realizeze un test. Vom fi pregătiţi să realizăm un test rapid în aeroport şi evident, dacă se confirmă, se merge pe procedura clasică, dacă nu se confirmă, îşi continuă călătoria” a adăugat Lucian Bode.

Fotografie: REUTERS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.