Presiune uriașă pe moldovenii de peste Prut. După ce Ucraina a ales să închidă gazul venit de la ruși, Republica Moldova s-a orientat spre România, doar că prețul de achiziție nu este la fel ca cel care îl cerea Gazprom. Astfel s-a ajuns ca moldovenii de peste Prut să achite mai mult pentru lumină, mai exact dublu. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică de la Chișinău a aprobat noile tarife la energie electrică.
Astfel, consumatorii din sudul și centrul R.Moldova, conectați la Premier Energy, vor achita 4,10 lei moldovenești/kWh (fără TVA). Noul tarif este cu 1,03 lei moldovenești mai mic comparativ cu cel solicitat anterior de Premier Energy.
Cât privește consumatorii din raioanele de Nord, conectați la FEE Nord, aceștia vor achita 4,68 lei moldovenești/kWh (fără TVA) sau cu 15 bani mai mult decât a solicitat compania.
Noile tarife intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
De menționat că, la moment, consumatorii Premier Energy achită 2,34 leimoldovenești/kWh, în timp ce cei de la FEE Nord – 2,84 leimoldovenești/kWh.