Lovitură de teatru în dosarul în care Pavel Sângeorzan a fost dat în judecată de administrația locală din Telciu, din cauză că a construit ilegal un imobil pe raza comunei! După ce primăria condusă de primarul Sever Mureșan a câștigat procesul la Judecătoria Năsăud, iar Sângeorzan a fost obligat să demoleze construcția ridicată ilegal și a fost depusă și o plângere penală împotriva afaceristului, în apel, aceeași primărie se roagă de judecătorii de la Tribunalul Bistrița-Năsăud să îi dea dreptate lui Sângeorzan, căruia, la scurt timp după ce judecătorii năsăudeni au pronunțat sentința, i-a eliberat autorizația de construire… pentru a intra în legalitate.

Pavel Sângeorzan a fost dat în judecată în septembrie 2021, din cauză că a construit un imobil în Telciu, fără să aibă autorizație de construire, ci doar un certificat de urbanism.

Nu respecta nici PUG, nici RLU

Autoritățile locale din Telciu nu i-au eliberat autorizație, întrucât construcția nu se încadra în prevederile Planului de Urbanism General (PUG) al comunei și nici cu ale Regulamentului Local de Urbanism (RLU).

Cu două luni mai devreme de a fi dat în judecată, respectiv în luna iulie, afaceristul a fost amendat de administrația locală cu doar 1.000 de lei, adică minimul cât poate fi dat (amenda maximă este de 10.000 lei), și s-a dispus stoparea lucrărilor desființarea construcției.

Cu așa amendă “zdravănă”, Sângeorzan a dat cu flit primăriei, a plătit-o fără comentarii, și și-a continuat construcția, așa fără autorizație de construire. Așa a ajuns să fie dat în judecată și s-a ales și cu dosar penal.

“La data de 19.07.2021 a fost emis Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 4388 de către subscrisa Comuna Telciu prin care pârâții Sângeorzan Pavel și Sângeorzan Ioana au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru următoarele fapte:

  • În urma controlului efectuat în data de 19.07.2021 la șantierul din comun a Telciu, nr 552, jud. Bistrița-Năsăud, imobil care aparține pârâților, s-a constatat c ă este în curs de execuție o construcție (fundație de beton), fără a deține autorizație de construire conform legii.

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor anterior amintit, pe lângă amenda contravențională, s-a dispus și MĂSURA OPRIRII EXECUTĂRII ȘI DESFIINȚAREA ACESTORA, cu mențiunea că ACESTE LUCRĂRI NU SE ÎNCADREAZĂ NICI ÎN PLANUL URBANISTIC GENERAL ȘI NICI ÎN REGULAMENTUL LOCAL DE URBANISM AL UNITĂȚII ADMINISTRATIV TERITORIALE COMUNA TELCIU”, au notat reprezentanții administrației locale în cererea de chemare în judecată.

De cealaltă parte, în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei care s-a derulat la Judecătoria Năsăud, Sângeorzan a arătat că, în august 2021, el a solicitat eliberarea unei autorizații de construire, însă nu a primit niciun răspuns.

“La data de 03.06.2021 Primăria Comunei Telciu a emis certificatul de urbanism cu nr. 12, în scopul construirii unui spaţiu comercial cu regim de înălțime P+IE în Telciu, nr. (…).

În conformitate cu solicitările din certificatul de urbanism mai sus amintit, a fost întocmit proiectul tehnic de către o societate autorizată, proiect care a stat la baza emiterii tuturor avizelor stabilite ca fiind necesare în vederea emiterii autorizaţiei de construire.

Ulterior, la data de 31 august 2021 după o discuţie cu primarul comunei Telciu şi cu şefa serviciului de urbanism au depus cererea privind emiterea autorizaţiei de construire cu documentaţia aferenta, cerere la care nu au primit un număr de înregistrare, la momentul respectiv.

La momentul primirii acţiunii civile formulate de reclamanţi, au aflat de existenta unui referat întocmit la data de 31.08.2021 de către Comuna Telciu, prin care s-a propus sesizarea instanţei judecătorești. Din cuprinsul acţiunii civile, reiese că lucrările nu se încadrează în PUG sau R.L.U al UAT Com Telciu, motiv pentru care și în momentul de față, autorizaţia de construire nu a fost emisă”, a arătat Sângeorzan în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

La finalul procesului, instanța de la Judecătoria Năsăud a admis că administrația locală din Telciu are dreptate și a dispus desființarea construcției, adică demolarea, pe cheltuiala lui Sângeorzan, construcție care între timp a fost finalizată, adică nu mai era la stadiul de fundație, așa cum constataseră cei de la Primăria Telciu atunci când i-au aplicat amenda.

Până la apel, hop și autorizație de construire! Primăria cere iertarea lui Sângeorzan

Evident, afaceristul a atacat sentința cu apel, la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Numai că, surpriză! La circa o lună după ce instanța năsăudeană a pronunțat sentința, Primăria Telciu i-a emis lui Sângeorzan autorizația de construire. Asta după ce, în decembrie 2022, deși se aflau în plin proces, administrația locală îi emisese afaceristului un nou certificat de urbanism, în baza căruia, acesta a obținut toate avizele necesare, plus proiectul de arhitectură necesar, dar și o expertiză tehnică care vine să arate că ceea ce a construit e în bună regulă. Totul în timp record, de circa 6 luni.

Mai mult, la apelul depus de Sângeorzan la Tribunalul Bistrița-Năsăud, Primăria Telciu a depus o întâmpinare, în care solicită instanței să admită acțiunea afaceristului și să dispună schimbarea sentinței pronunțată de judecătorii năsăudeni.

Dar să vedem care sunt motivele notate de administrația locală telceană în întâmpinare.

“ (…) la data de 09.05.2023 Primăria Comunei Telciu, respectiv Primarul comunei Telciu, au emis Autorizația de Construire nr. 8, cu titlul Intrare în legalitate-Spațiu Comercial cu Regim de înălţime P+1E în Telciu, nr. 532, jude. Bistrița-Năsăud, și consideră că nu se mai impune măsura desființării construcției. (…)

Așa fiind, la rândul ei măsura desființării unei construcții poate fi dispusă doar atunci când construcția vine în contradicție gravă și iremediabilă fie cu documentațiile de urbanism aplicabile, fie cu cerințele asigurării normelor tehnice privind siguranța în construcții. Această rațiune dispare atunci când situația juridică a imobilului respectă documentațiile urbanistice și cerințele tehnice, și impune recunoașterea dreptului proprietarului de a intra în legalitate.

De asemenea, apelanții-pârâți precizează că trebuie avut în vedere inclusiv faptul că Legea nr. 50/1991 exprimă intenția legiuitorului de a crea posibilitatea menținerii ca atare a lucrărilor care erau inițial nelegale și recunoaște posibilitatea emiterii autorizațiilor de construire pentru intrarea lor în legalitate, dacă acest lucru este posibil. Scopul acestei legiferări nu este altul decât acela de a asigura în final conformitatea construcțiilor cu documentațiile de urbanism și normele legale incidente.

Astfel, având în vedere apelul formulat de către apelanții-pârâți Sângeorzan Pavel și Sângeorzan Ioana, împotriva Sentinței Civile nr. 769/13.04.2023 poziția procesuală a UAT Comuna Telciu, Primarul Comunei Telciu, pe care o atașăm prezentei, ESTE DE A NU SE OPUNE ADMITERII APELULUI, în sensul de  A SE DISPUNE MENȚINEREA CONSTRUCȚIILOR executate de aceștia în loc. Telciu (…)”, menționează administrația locală telceană în întâmpinarea depusă la dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud.

În același document se mai menționează că, pe data de 10 aprilie ( adică cu 3 zile înainte de a se pronunța instanța năsăudeană), Sângeorzan a depus cererea pentru emiterea autorizației de construire, însoțită de documentele solicitate prin certificatul de urbanism.

“În urma verificării documentaţiei depuse și respectării condiţiilor impuse de certificatul de urbanism menționat mai sus (indicii de control-POT CUT, parcare pentru clienți, dovada titlului de proprietate asupra imobilului, documentația și expertiza tehnică, precum și toate avizele solicitate) s-a emis Autorizația de Construire nr. 8 din 09.05.2023 în scopul INTRARE ÎN LEGALITATE – SPAȚIU COMERCIAL CU REGIM DE ÎNĂLȚIME P+1E ÎN TELCIU, NR, 552, JUD. BISTRIȚA-NĂSĂUD”, se mai arată în documentul citat.

Sever Mureșan: a intrat în legalitate! Noi ne bucurăm că se fac investiții

Întrucât am vrut să ne lămurim de ce acum construcția lui Sângeorzan se încadrează în prevederile  PUG și RLU Telciu, am luat legătura cu primarul comunei, Sever Mureșan. Concluzia pe care o tragem din răspunsul edilului, este faptul că Sângeorzan nu a primit anterior autorizație de construire pentru că imobilul edificat nu respecta POT-ul (Procentul de Ocupare a Terenului) și CUT-ul (Coeficientul de Utilizare a Terenului), adică terenul era prea mic pentru construcția ridicată. Însă între timp, afaceristul a mai cumpărat teren în spatele imobilului, astfel încât să se încadreze în acești coeficienți prevăzuți de lege.

“În paralel, domnul Sângeorzan a făcut toate demersurile pentru a intra în legalitate, expertiză…, ce prevede legea. Dânsul, pe parcursul a doi ani, și-a făcut toate demersurile necesare și normal că nu puteam să facem un abuza de putere dacă a îndeplinit toate condițiile; noi am revenit, i s-a dat autorizație de construire pentru intrarea în legalitate, asta a făcut Compartimentul de urbanism. Despre asta este vorba, atât.

Și-a cumpărat un teren de la vecini, pentru că altfel nu se încadra în cotele de POT și CUT. Și-a achiziționat teren chiar în spate și și-a mărit suprafața, a făcut o comasare. Cu suprafața cumpărată s-a încadrat în cerințele de urbanism. Deci noi nu ne jucăm cu chestiune de acest fel. Păcat că nu a înțeles de la bun început ca să nu ajungă în situația asta. (…) Noi ne bucurăm că se fac investiții și se creează locuri de muncă, dar trebuie să respectăm anumite reguli. Și el trebuia să respecte ceea ce i s-a impus prin certificatul de urbanism”, a declarat, pentru Gazeta de Bistrița, primarul Sever Mureșan.

Numai că, un PUG nu are în vedere doar POT și CUT, ci și ce se poate construi într-o anumită zonă, dacă este nevoie, eventual, de un Plan Urbanistic Zonal, etc.

Mami mul, potrivit primarului, Sângeorzan construise inițial scările de acces imobil pe domeniul public, adică pe trotuar, însă ulterior le-a mutat în lateralul construcției.

“A modificat proiectul și le-a pus cumva în lateral”, a afirmat edilul telcean.

Conform fotografiilor în posesia cărora a intrat Gazeta de Bistrița, scările sunt construite oarecum paralel cu imobilul, dar tot pe domeniul public.

Dosarul penal, deocamdată în aer

Odată cu procesul derulat în civil, administrația locală a formulat și o plângere penală împotriva lui Sângeorzan, care s-a transformat în dosar penal, iar în septembrie anul trecut, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud l-au trimis în judecată pe omul de afaceri.

Pavel Sângeorzan este acuzat de comiterea infracțiunii prevăzută de art. 24 din Legea 50/1991 – Legea Construcțiilor, care stipulează că:

(1) Constituie infracţiuni următoarele fapte:

a) executarea, fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a lucrărilor prevăzute la art. 3 lit. b);

b) continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii;

c) întocmirea ori semnarea proiectelor tehnice, precum şi a proiectelor pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii pentru alte specialităţi decât cele certificate prin diplomă universitară, în condiţiile prevăzute la art. 9.

d) refuzul emiterii certificatului de urbanism.

(2) Infracţiunile prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.

După ce a trecut de camera preliminară, dosarul a început a fi judecat pe fond în ianuarie anul acesta, iar până acum având loc patru termene. Următoarea ședință de judecată este stabilită în luna septembrie.

În legătură cu modul în care va decurge acest dosar penal, primarul Sever Mureșan nu a putut să ne dea un răspuns concret, acesta precizând că este sarcina avocatului angajat de administrația locală să se ocupe de aceste detalii.

„Noi am trimis la avocat că dosarul nu mai are obiect din punctul nostru de vedere, cu intrarea în legalitate și autorizația de construire. Acuma, noi am trimis la avocatul nostru, dânsul știe ce are de făcut, că n-am mers noi, el se va ocupa de aceste aspecte”, a precizat primarul Sever Mureșan.

3 COMENTARII

  1. Fara comentarii, ar fi singurul care nu respectă nimic în materie de urbanism?
    Și ce să vezi tot ei sunt mari și tari.
    Asta-i tara in care traim.
    Dreptatea a murit de mult
    Și judecătorii cu pensii speciale nu le pasa de dreptate și adevăr
    Nemernici toți

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.