Loialitatea, ca principiu

 

Îmi amintesc că într-o anumită etapă a carierei mele, un şef oarecare, ca toţi şefii, îmi spunea că trebuie să fiu loial unui anumit şef, ceva mai mare. Instinctiv, i-am răspuns că niciodată nu o să fiu loial unei persoane şi că sunt loial ţării, Constituţiei, legilor, soţiei, familiei etc. Ce s-a ales de Ceauşescu că a avut atâţia oameni loiali lui, partidului sau nu ştiu mai cui? Au devenit istorie.
A început să revină, sau a devenit o modă, semnarea sau impunerea unui aşa numit angajament de loialitate. Sigur, poţi obliga pe un om să semneze un asemenea angajament, dar oare îl va semna sincer, din inimă? Va fi omul acela loial? Acest model, care încet, încet pare să se impună, la cea mai fugitivă şi facilă analiză încalcă în mod grosolan atât Codul Muncii, cât şi Constituţia. Legea fundamentală a României spune negru pe alb că nimeni nu este mai presus de lege. Dar unii se cred mai sus de lege. Ce păcat că nu se învaţă nimic din lecţiile trecutului! Loialitatea se câştigă, nu se cere, nu se cerşeşte, nu se impune.

Tânjesc unii după loialitatea aceea impusă de pe vremuri, care cu timpul a degenerat în acel cult grotesc al personalităţii? A cere angajaţilor să-ţi fie loiali şi să te urmeze, unii o consideră o cerinţă legitimă. Este oare corect, cine le-a conferit acest drept? Loialitatea nu trebuie cerută, ea trebuie câştigată. La ce este bună loialitatea? O persoană loială este mai ataşată unei idei, unei cauze, mai implicată, angajată, aliniată. Individul respectiv îşi va vedea proiectat viitorul în instituţia, organizaţia, colectivul din care face parte şi, implicit, îi va păsa de viitorul ei, de ceea ce se va întâmpla cu ea. În esenţă, loialitatea este un fenomen emoţional care presupune o legătură suplimentară, un angajament care depăşeşte o analiză raţională la rece.

Indiscutabil loialitatea nu poate fi confundată cu teama de schimbare, cu inerţia, cu lipsa de iniţiativă, cu rezistenţa la schimbare şi cu oportunismul. Mă refer la oportunismul politic.
Loialitatea impusă, va face ca aceşti "loiali" să-ţi susure la ureche numai ceea ce vrei să auzi, ei sunt cuminţi, nu tulbură apele, nu aduc valoare, iar în timp pierzi totul cu ei.

Loialitatea care se câştigă şi nu se cere, nu se impune, se face greu şi doar pe căi emoţionale. Adevăraţii oameni loiali sunt provocatori, incomozi, dau, dar şi cer, sunt răi de gură, critică deschis, vor schimbarea lucrurilor pentru că le pasă.

Loialitatea adevărată, întotdeauna va avea două sensuri.